E la modă să înjuri băncile. Într-o ţară în care până şi şoimii patriei au luat credite cu certificatul de naştere, ne-am trezit toţi în faţa crizei cu puşculiţa în vine. Iar cum statul nu are nici o soluţie (şi nici nu dă semne că ar avea vreodată), războiul creditelor se mută pe frontul parte-n parte.
Fiecare posesor de credite este acum vulnerabil. Adică aproape toată România. Golănia din perioada prosperă, când se semna ca primarul contractul de împrumut cu banca, visând "visul american" pe banii altora, ne costă astăzi chiar siguranţa naţională.
Dacă clienţii s-au iluminat între timp şi şi-au dat seama că au fost traşi pe sfoară pe propria semnătură, băncile nu vor să cedeze nici o gaură din caşcaval şi se ambiţionează să-i jupoaie pe români chiar şi pe timp de criză. Pe de o parte nu mai dau credite, sau le dau foarte greu, pe de altă parte vor să-şi ia banii înapoi cu tot cu comisioanele abuzive şi imorale, comisioane posibile doar în România. Culmea culmilor, nu vor să piardă nici în cazul proprietăţilor ipotecate pe care le primesc în custodie: vor să le vândă la preţul dinaintea crizei, nu la cel actual!
Să ne înţelegem: pentru bănci ţara noastră a reprezentat un fel de Caritas sau FNI. În nici o ţară din lume dobânzile nu au fost atât de mari ca la noi, mizând în principal pe orbirea românilor atunci când au în faţă mirajul banilor şi pe complicitatea statului care nu a mişcat vreun deget să-şi apere cetăţenii.
Acum pare a fi un moment de cumpănă. Şi asta pentru că mulţi oameni nu mai au de unde plăti, iar băncile nu vor să piardă puşculiţa cu aur din Balcani. Chiar dacă cei mai îndrăzneţi vor reuşi să se judece în instanţe cu băncile şi vor câştiga, nici în acest caz băncile nu acceptă să piardă. Au găsit şi soluţia: vor da statul în judecată pentru a-şi recupera pierderile. Iar cum statul are întotdeauna cei mai proşti avocaţi şi face cele mai proaste afaceri, băncile vor câştiga. Cu alte cuvinte, ce pierd de la câţiva clienţi, vor recupera de la stat, adică de la noi toţi.
Din criza aceasta de idei singura soluţie aparentă care se întrezăreşte e scoasă din sloganul care a prins la public la începutul anilor '90: "Nu ne vindem ţara!". Tradus acum estetic prin gonirea băncilor străine (pentru că bănci româneşti nu prea mai avem) la ele acasă. Numai că, la fel ca şi în cazul altor gesturi radicale, România nu va fi niciodată pregătită pentru o astfel de mişcare.
Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Noi nu suntem Ungaria să-i trimitem la origini (unde or fi alea...) pe cămătarii de la FMI. Noi stăm supuşi în faţa oricărui străin care ne zâmbeşte tâmp şi aproape câ îi dăm portofelul cu mâna noastră. În plus, şmecherii puşi să guverneze nu se gândesc nici o fracţiune de secundă la popor, ci la propriul interes. Aşa că nu se vor burzului niciodată la Occident, atâta timp cât mai speră ca actuala ordine a lucrurilor să le aducă fie şi un singur ban nemuncit.
Suntem în impas? Da, dar nu mai mult ca întreaga lume civilizată. Tonto euro-golul anului vine din Anglia, unde s-a propus ca toate salariile din ţară să fie plătite de Fisc, şi nu de angajatori. În plină criză de soluţii globale, România nu mai are nici o şansă să se salveze prin nu ştiu ce ordonanţă de urgenţă măsluită de guvernanţi. În războiul mondial al finanţelor la noi se salvează cine poate. Ca individ, şi nu ca stat.
Bogdan Pitaru
