Dacă premierul sau un ministru făcea o tâmpenie, sub o formă sau alta, la presiunea opiniei publice, respectivul încerca să se corecteze sau măcar să dea impresia că îi pasă de consecinţe şi încearcă să le îndrepte. Nu spun că ar fi avut până acum guvernanţi mai simţiţi sau mai responsabili din fire ci că erau oarecum mai atenţi la sensibilităţile publicului.
Chiar şi guvernul Năstase, opac cum era, se străduia, prin tot felul de strategii de comunicare şi de imagine, măcar să lase impresia că îi pasă. Tăriceanu avea şi el comunicatorii lui care ieşeau în public încercând să ne convingă că ceea ce face guvernul e corect. Era important să se întâmple acest lucru chit că ştiam deseori că o fac doar de ochii lumii. Era important pentru că simţeam, noi, ca opinie publică, faptul că avem un soi de putere. Că până la urmă ţi se răspunde şi că poţi spera la mai mult.
Cu guvernul Boc am sentimentul că nu mai contezi în niciun fel. Îşi văd de treabă ca şi cum ar guverna un popor de orbi, muţi şi surzi. Nimic nu-ţi alimentează mai mult această senzaţie decât atunci când îl asculţi pe Boc. Omul ăsta e capabil să vorbească despre orice, oricât de mult şi în orice împrejurare fără să-ţi spună, de fapt, absolut nimic. E ca o moară stricată. Se-nvârte încontinuu ca una funcţională dar nu scoate de partea cealaltă nimic. Mestecă în gol cuvinte de dragul de-a se auzi vorbind. Şi le face nisip.
De fiecare dată când îl aud vorbind parcă aud un tren trecând printr-o haltă fără oprire. Îl auzi vuind din depărtare, te-aştepti să se întâmple ceva dintr-un moment în altul, dar tot ce rămâne în urma lui e doar zgomot şi o senzaţie de ceaţă. Deci, mister Ponta, lasă asta cu 1 Mai corect. Ne trebuie 1 Mai puţin prost sau măcar unu care să nu ne mai ia de proşti.
Raul Zan
