Dacă ieri temperaturile maxime ajungeau la 41 de grade, astăzi vor ajunge doar până la 28 de grade în zonele cele mai calde.
La acest moment este în vigoare o avertizare cod galben care rămâne valabilă până la ora 10:00.
În intervalul menționat, în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei vântul va continua să prezinte intensificări cu rafale în general de 55...65 km/h.
În jumătatea de est a Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...60 km/h), vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp.
Mihai Huştiu, meteorolog ANM, a explicat la Antena 3 CNN că masa de aer fierbinte se va retrage către sud-estul țării și vom vedea astăzi o schimbare importantă în regimul termic, din cauza unui val de aer polar care va pătrunde în țara noastră.
"Aerul polar care pătrunde dinspre Europa Centrală va cuprinde întreaga țară și vom ajunge la o vreme răcoroasă, temperaturi și cu 10-15 grade mai coborâte. 17-19 grade prin Transilvania, Maramureș, 27-28 grade prin sud", a spus meteorologul, miercuri, la Antena 3 CNN.
Astfel de răciri estivale sunt cât se poate de normale pentru climatul țării noastre, funcționând ca un veritabil „aer condiționat” natural printre perioadele călduroase, scrie meteoradar.ro.
Minimele pe timpul nopților vor fi cuprinse între 8 și 16 grade.
Vremea se încălzește în weekend
Vremea va începe să se încălzească sâmbătă, iar duminică deja sunt așteptate maxime de peste 35 de grade în sudul Olteniei și Munteniei.
La începutul săptămânii viitoare. Vremea se va menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, dar nu se vor atinge extremele din ultimele zile. De asemenea, șansele de furtuni vor crește, în special în jumătatea nordică a țării.
O încălzire mai puternică este posibilă în a doua jumătate a săptămânii. Câteva modele de prognoză estimează din nou temperaturi de 40 - 42 de grade, dar majoritatea prognozează maxime mai moderate.