Vremea va fi caldă pentru această dată, sâmbătă, 14 mai, iar în regiunile sudice şi în zona montană şi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în Muntenia, local în Dobrogea, Oltenia, la munte şi izolat în Transilvania şi Moldova. Pe suprafeţe mici vor fi vijelii şi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în intervalul anterior, se vor situa între 21 şi 32 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai mici în depresiuni spre 4 grade.
Prognoza meteo pentru duminică, 15 mai 2022
Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe alocuri averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în regiunile sudice şi la munte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, mai scăzute în depresiuni.
Prognoza meteo pentru luni, 16 mai 2022
Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, pe arii restrânse călduroasã în regiunile sudice şi vestice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 18 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi noaptea, însă doar pe arii restrânse, îndeosebi în sud-estul teritoriului şi la munte, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Prognoza meteo pentru marţi, 17 mai 2022
În regiunile vestice, nordice, estice, centrale şi la munte valorile termice vor scădea, iar vremea va deveni instabilă şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În restul teritoriului vremea va fi călduroasã, iar astfel de fenomene vor apărea pe arii restrânse şi cu precădere spre seară şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade.
Sursa: ANM