Antena 3 CNN Meteo Vreme extremă în weekend: trecem de la vară la iarnă în două zile. Elena Mateescu, şefa ANM, prognoza meteo actualizată

Vreme extremă în weekend: trecem de la vară la iarnă în două zile. Elena Mateescu, şefa ANM, prognoza meteo actualizată

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:57 06 Oct 2023 Modificat la 14:57 06 Oct 2023

"Cu siguranță ne mai bucurăm de această vară târzie, pentru că perioada cu frig va fi una de scurtă durată. 

Astăzi consemnăm valori deja apropiate în jumătatea sudică a țării de pragul unei zile de vară, 24 de grade la București și la Caracal, Băilești, Calafat, Cernavodă, în timp ce în jumătatea nordică a țării doar 15-20 de grade.

Cel mai frig este în zona montană înaltă, de pildă, 4 grade la Călimani. 

Sâmbătă contăm pe valori de 17-27 de grade.

Citeşte şiSchimbări neaşteptate ale vremii. Un val de aer polar loveşte România. "Temperatura va scădea chiar și cu 10 grade în doar două ore"

Într-adevăr, duminică vom observa o răcire în jumătatea nordică a țării, în special pentru că valorile de temperaturi se vor situa între 14-20 de grade, în timp ce în sud este posibil să mai consemnăm 28 de grade.

Luni, răcirea va fi de interes și în jumătatea sudică a țării, acolo unde maximele, de altfel la scara întregii țări, se vor situa între 9-19 grade Celsius, însă de marți, din nou, temperaturi de 24-26 de grade în sudul țării.

Minimele vor fi unele coborâte. Este posibil deja să consemnăm în zonele depresionare, la acest sfârșit de săptămână și începutul săptămânii viitoare, chiar valori negative, până la -2 grade C.

Așa cum spuneam, intensificările de vânt vor mai fi de interes, pentru că acestea cu siguranță vor fi în special în zona montană, acolo unde rafalele vor putea depăși 70-80 km/ h, dar și în restul țării, în zonele mai joase din partea de vest, centru-nord a țării, cu rafale de 40-50 km/h, ceea ce va face cu siguranță ca senzația de rece să fie una resimțită la nivelul temperaturilor", a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, vineri, la Antena 3 CNN.

De marţi, vremea se va încălzi, astfel că vor fi din nou peste 20 de grade.

"8 - 9 Octombrie - Răcire accentuată a vremii; ploi, lapoviță, ninsori și viscol la munte.

Duminică (8 Octombrie)

Vremea se va răci brusc în jumătatea nordică a ţării, iar noaptea şi în restul zonelor.

Vor fi ploi în nord, centru şi est şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari vor fi posibile precipitaţii mixte. 

Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 50...65 km/h, dar mai mari în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 80...90 km/h. 

Temperaturile maxime se vor situa în general între 14 şi 28 de grade, iar cele minime între -2 şi 10 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei. 

Luni (9 Octombrie)

Valorile termice vor scădea şi în jumătatea sudică, astfel încât la nivelul întregii ţări se vor situa sub normele caracteristice perioadei. 

Vor fi ploi slabe în nord-vestul şi pe arii restrânse în centrul şi nordul ţării, iar în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari, vor fi posibile precipitaţii mixte. 

Vântul va prezenta intensificări pe crestele montane, cu rafale de peste 70...80 km/h şi în regiunile estice. 

Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 2 şi 12 grade, izolat mai scăzute în estul Transilvaniei", informează Meteoplus.

8 - 9 Octombrie ‼️?️? ? ❄ ⚠️Răcire accentuată a vremii; ploi, lapoviță, ninsori și viscol la munte. Duminică (8...

Publicată de Meteoplus pe Vineri, 6 octombrie 2023

×
x close