Vremea se va menține deosebit de caldă, joi, până la ora 20.00. Temperatura maximă va fi în jurul a 14 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua. Vântul va deveni în general moderat în orele serii, cu rafale de până la 40 - 45 km/h.
De joi, de la ora 20.00, până vineri, la ora 20.00, vremea se va răci brusc şi accentuat, astfel că vineri dimineaţa temperatura aerului va coborî până în jurul valorii de -2 grade şi nu va depăşi 0 - 1 grad pe parcursul zilei.
La început va ploua, iar după miezul nopţii şi în prima parte a zilei de vineri vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 2 - 5 cm. Temporar, mai ales în orele după-amiezii, vântul va avea intensificari cu rafale de 45 - 55 km/h, amplificând senzaţia de frig.
De vineri până luni, la ora 10.00, vremea va fi deosebit rece, geroasă în orele dimineţilor în zona periurbană, astfel că minimele termice vor fi de -11 la -7 grade, iar la amiază se vor înregistra valori de -2 - 0 grade. Vântul va sufla în general moderat, în medie cu 30 - 35 km/h, amplificând senzaţia de rece. Cerul va deveni parţial noros, vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură şi se poate forma gheţuş.
Ninsori viscolite și ger năprasnic. România, lovită de un val de aer siberian
Vremea se schimbă dramatic. România va fi acoperită de un aer rece, siberian. Vin ninsori, viscol și ger pe întreg teritoriul iar vântul va face ca temperatura resimțită va face chiar și de -30 de grade Celsius. Meteorologii au emis trei alerte de vreme severă.
Începând de joi ora 12:00 până vineri ora 12:00, vremea se va răci brusc și accentuat în toată țara, astfel încât în noptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.
Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.
Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55...65 km/h și temporar peste 70...80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70...90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100...120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.
Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.