Vremea se strică în următoarea săptămână şi temperaturile vor deveni în mare parte negative din cauza unui val de aer arctic, de origine siberiană, care va traversa întregul continent, de la nord la sud.
Astfel, pe parcursul săptămânii viitoare, vremea va fi deosebit de rece în mare parte din țară.
Regimul termic va fi cu 10-15 grade sub normalul perioadei din calendar, în timp ce temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vest.
Nopțile și dimineţile vor deveni geroase cu temperaturi minime care pot coborâ până spre -15 grade celsius în depresiuni.
Totodată, vor fi ninsori mai consistente la munte și vânt în regiunile estice şi sud-estice, care va amplifica senzația de frig.
Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni. Cum va fi vremea în aprilie
În săptămâna 7-14 martie 2022, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, dar și local deficitar în cele nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În săptămâna 14-21 martie 2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în regiunile centrale și la munte.
În săptămâna 21-28 martie 2022, temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale și la munte.
În ultima săptămână, respectiv 28 martie - 4 aprilie 2022, mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice și nordice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea vestică a țării.