Antena 3 CNN Meteo Cum va fi vremea în primele săptămâni de vacanță ale copiilor

Cum va fi vremea în primele săptămâni de vacanță ale copiilor

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:24 11 Iun 2024 Modificat la 08:47 11 Iun 2024
Getty Images / Imgorthand
Temperaturile cresc mai mult în România! Cum va fi vremea în primele săptămâni de vacanță ale copiilor

Deși România s-a confruntat cu furtuni puternice în ultimele zile, temperaturile au fost extrem de ridicate.

Iar Administrația Națională de Meteorologie anunță că vremea se încălzește și mai mult, valorile termice fiind mai ridicate decât cele obișnuite în următoarele patru săptămâni. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a țării, în special în regiunile sudice și sud-estice. În rest, vor fi în general apropiate de cele normale.

Totodată, va ploua mult în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-vestice, în zona Munților Apuseni și în Carpații Meridionali.

Prognoza meteo pentru săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024

Va fi mai cald decât în mod normal și în această săptămână, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.

Pe de altă parte, ploile vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024

Valorile termice vor fi, și în această săptămână, mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice.

Ploile vor fi prezente mai mult în regiunile nord-estice și la munte.

Prognoza meteo pentru săptămâna 01.07.2024 – 08.07.2024

Luna lui Cuptor începe cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice, în special în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de ploi vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de nord a țării.

×
TOP articole
x close