Antena 3 CNN Meteo Temperaturile încep să scadă, după zilele de primăvară din mijlocul iernii | Unde sunt aşteptate ninsori

Temperaturile încep să scadă, după zilele de primăvară din mijlocul iernii | Unde sunt aşteptate ninsori

Alexandra Cojoianu
1 minut de citit Publicat la 17:16 03 Ian 2023 Modificat la 17:16 03 Ian 2023

Alina Şerban, meteorolog ANM, a susținut, în direct prin telefon la Antena 3 CNN, că temperaturile se vor situa peste medie în aproape toată luna ianuarie.

”Într-adevăr, au fost două zile cu temperaturi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, s-au înregistrat numeroase recorduri termice, atât la valorile maxime, cât și la cele minime.

Temperaturi de până la 20-21 de grade, ceea ce ni s-a înregistrat la început de vară, decât la momentul acesta”, a declarat Alina Șerban

De asemenea, același lucru se arată și în prognoza pe patru săptămâni publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie.

Pognoza meteo pentru săptămâna 2-9 ianuarie 2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice. Excepție va face nordul extrem al țării, unde cantitățile de precipitații vor fi local excedentare.

Pognoza meteo pentru săptămâna 9-16 ianuarie 2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile vestice, sud-vestice și local în cele estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Pognoza meteo pentru săptămâna 16-23 ianuarie 2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Pognoza meteo pentru săptămâna 23-30 ianuarie 2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

×
x close