Antena 3 CNN Meteo Se întoarce vara la final de septembrie. Zonele în care vor fi chiar și 32 de grade Celsius

Se întoarce vara la final de septembrie. Zonele în care vor fi chiar și 32 de grade Celsius

B.C.
1 minut de citit Publicat la 13:39 23 Sep 2024 Modificat la 17:46 23 Sep 2024
ochelari de soare
De săptămâna viitoare vremea se va răci din nou. FOTO: Getty Images

Se întoarce vara pe final de septembrie. În aceste zile se vor înregistra și 32 de grade Celsius în anumite zone, însă de săptămâna viitoare vremea se va răci din nou.

„La momentul acesta vorbim de o masă de aer cald, în extindere și în intensificare în zona țării noastre, astfel încât temperaturile vor fi din ce în ce mai ridicate. Dacă luni așteptăm valuri maxime de 27-28 de grade în partea de sud și de vest a teritoriului, marți astfel de valori vor fi din ce în ce mai multe și în alte zone, în vest, sud, est și în centru, apoi temperaturile vor continua să crească, astfel încât vom avea maxime de 30 și usor peste 30 de grade la început în sud, apoi și în regiunile vestice. Acest lucru se va produce treptat până vineri, chiar și sâmbătă, pentru că duminică vremea se va răci din nou”, a explicat Alina Șerban, meteorolog, la Antena 3 CNN.

Meteorologul a mai adăugat de duminică un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre din nou.

„Un front atmosferic rece va traversa teritoriul țării noastre și va aduce și fenomene de instabilitate atmosferică, în consecință cantități mai importante de apă. Instabilitate atmosferică vom avea și la mijlocul acestei săptămâni, marți, în partea de vest a țării, miercuri mai extinse, într-o jumătate vestică, posibil să mai avem și cantități mai importante de apă, însă vor fi de scurtă durată. În Capitală vorbim de o încălzire treptat, astfel că și aici până spre vineri vom avea în termometre 30-31 de grade Celsius, poate chiar 32 de grade Celsius la amiază”, a conchis ea.

Citește și Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni. Când se anunță ploi în toată țara

×
x close