Antena 3 CNN Meteo Risc de tornadă în România! Alerta este la cel mai înalt nivel | ANM, avertizare de ultim moment

Risc de tornadă în România! Alerta este la cel mai înalt nivel | ANM, avertizare de ultim moment

Claudia Popovici
4 minute de citit Publicat la 16:34 13 Iul 2023 Modificat la 16:40 13 Iul 2023

Potrivit meteorologilor, vestul și centrul țării vor fi lovite de vijelii extreme cu grindină, iar vântul va atinge la rafală și 100km/h.

Elena Mateescu, director ANM, a explicat la Antena 3 CNN, cum va evolua vremea în România în perioada următoare. 

"Există posibilitatea să înregistrăm fenomene meteorologice extreme. De altfel, ca urmare a materialelor de care dispunem atunci când emitem aceste alerte, cu siguranță am luat în considerare și această alertă emisă de Estopex, care într-adevăr indica nivelul trei pentru aceste tipuri de manifestări.

De altfel, de la ora 15:00 a intrat în vigoare avertizarea meteorologică de cod portocaliu ce vizează jumătatea nordică a țării, practic vestul, centru, nordul, nord-estul României, acolo unde vijeliile vor fi unele puternice, rafalele de vânt putând depăși 70-90km/h, izolat chiar peste 100km/h.

Vorbim și de posibilitatea să înregistrăm grindină de medii și mari dimensiuni și pe intervale scurte de timp, să mai cumulăm valori de precipitații de peste 50-60l/m² în mai puțin de o oră.

În timp ce jumătatea sudică a țării traversează astăzi cel mai intens val de căldură din această săptămână.

Risc de tornadă în România | Alerta este la cel mai înalt nivel

Tornada se definește așa cum se definește în dicționarul meteorologic oriunde ne aflăm. Există un fuior, care vânt rotațional, care atunci când întâlnim și două mase de aer în ascendență cal cu rece, vântul rotațional înregistrează viteze semnificative peste 100km/h determinând acea pâlnie care atunci când atinge solul înseamnă tornadă la nivelul solului.

Acele trombe marine, care se datorează tot unui vânt rotațional și diferenței de temperatură de la suprafața apei comparativ cu temperatura la înălțime. Sunt fenomene meteorologice extreme care cu siguranță vor deveni un tipar de vreme normală, din ce în ce mai des întâlnite și în țara noastră.

Citeşte şi: ”S-a format un vârtej” Pod rupt de o vijelie puternică, în Bistriţa. Primar: ”N-am mai văzut o asemenea calamitate în cei 24 de ani de când sunt edil"

Cu siguranță, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne impun măsuri de specialitate atunci când se intervine în astfel de situații generate de evenimentele meteorologice extreme la acest moment-

Nu trebuie să excludem nicio posibilitate pentru a salva viețile oamenilor atunci când se producă astfel de fenomene la nivel punctiform.

Noi am emis alerta meteorologică de cod portocaliu încă din această dimineață, ea intrat în vigoare la ora 15:00 rămâne în vigoare până mâine dimineață și nu în ultimul rând, amendăm alertele de cod portocaliu, care înseamnă un grad de agravare crescut din perspectiva probabilității de producere a acestor tipuri de fenomene și prin alertele meteorologice de tip nowcasting de cod roșu.

La acest moment, vitezele de peste 100km/h au fost incluse în mesajul de avertizare de cod portocaliu general", a spus Elena Mateescu, director ANM. 

Citeşte şi: ”Furtuna puternică a făcut prăpăd în Bistrița. Un copac a căzut peste o mașină în care se aflau două fete | Operațiune de salvare cu militari

ANM, prognoza meteo: "Cupola de foc" cuprinde România

"Într-adevăr, este un blocaj la nivelul continentului, mai ales pentru jumătatea sudică a continentului european și mă refer aici la partea de sud-sud-est, zona în care ne aflăm și noi, comparativ cu regiunile nordice, nord-estice.

Masa de aer foarte cald dinspre nordul Africii afectează această parte a continentului și iată că și zona de sud-vest, sud-sud-est a României este afectată astăzi cea mai caldă zi, cum spuneam și în intervențiile anterioare, cu valori care la umbră au înregistrat deja 38° la această oră, dar temperaturile resimțite tocmai datorită gradului mare de umezeală din atmosferă au depășit 44, s-au apropiat chiar de 45° la Băile Herculane, în Capitală, 44°.

Valul de căldură va rămâne de interes și pe parcursul săptămânii viitoare, chiar dacă temperaturile în următoarele două zile se vor mai pondera la valori de 35-38° în asociere și cu nopțile tropicale, adică minime care nu vor coborî sub 20-24°C.

Disconfortul termic va fi de lungă durată și pe parcursul zilei și al nopții și cu siguranță și săptămâna viitoare vom vorbi de val de căldură persistent, pentru că deja Centrul Climatologic European, cu sediul la Ofenbach a actualizat informațiile din această perspectivă și există o estimare care anticipează posibilitatea ca acest val de căldură să persiste pentru următoarele două săptămâni.

Citeşte şi: Preotul constănțean Eugen Tănăsescu a fost surprins de furtună pe munte, în Parâng, și a fotografiat "Fenomenul Gloria"

Nu excludem posibilitatea de a emite Coduri Roşii de caniculă dacă ne apropiem de maximele absolute ale perioadei și intervalului respectiv, atunci când vom consemna, datorită datelor de care dispunem, că ne apropiem de 43-44°, dar cu siguranță codul portocaliu iată că confirmă, până la urmă, așa cum menționa în toate intervențiile, că este foarte importantă durata intervalului valului de căldură persistența și accentuare a acestuia și nu trebuie să maximizăm doar valoarea de 44° pentru că atunci când avem zile consecutive cu valori de peste 38° la umbră chiar 40° și nopți tropicale cu valori care nu coboară sub 20° disconfortul termic este unul foarte accentuat și de lungă durată", a spus Elena Mateescu, director ANM, la Antena 3 CNN. 

×
x close