Antena 3 CNN Meteo Meteorologii au anunțat când va cădea prima zăpadă în România | ”Vom avea multe precipitații, cam în toată țara”

Meteorologii au anunțat când va cădea prima zăpadă în România | ”Vom avea multe precipitații, cam în toată țara”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 20:00 01 Noi 2023 Modificat la 20:03 01 Noi 2023
MinoruM / Getty Images
Meteorologii au anunțat când va cădea prima zăpadă în România | ”Vom avea multe precipitații, cam în toată țara” Sursa foto: MinoruM / Getty Images

Săptămâna aceasta, vremea va rămâne caldă. O ușoară scădere se va putea observa joi, însă temperaturile vor crește din nou începând de vineri.  

„Pentru zilele următoare se preconizează în continuare vreme anormal de caldă. Joi va fi o mică scădere, undeva spre 19 grade Celsius, în condițiile în care traversează ploile țara, după care temperaturile vor reveni la cele foarte ridicate. Și așa vom continua aproape întreaga lună noiembrie. Cel puțin primele două săptămâni vor fi cu mult peste cele normale”, a afirmat Simona Căpşună, meteorolog, potrivit Observator.

În ceea ce privește ninsorile, specialiștii susțin că „prima zăpadă este posibilă abia după luna decembrie”. 

Cu toate că temperaturile vor rămâne ridicate, luna aceasta vor aparea ploile, care vor îndrepta cât de cât lucrurile în ceea ce privește seceta extremă.  

„Pentru agricultură este o situație extrem de gravă pentru sudul și estul țării, comparăm cu anul trecut, era mai mică zona cu secetă excesivă.  

Noiembrie se prefigurează o lună cu mai multe precipitații, ele sunt deja active, vor fi în trecere cam peste toată țara, în fiecare săptămână. La nivelul întregii luni, tendința este de exces de umiditate”, a mai spus meteorologul. 

Meteorologii ANM anunță vreme severă, ger și cantități importante de zăpadă

Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, susține că iarna 2023-2024 va fi una normală pentru România, cu episoade de ninsori abundente și ger. 

Mai mult decât atât, meteorologul susține că în luna februarie este posibil să avem parte de cantități mari de zăpadă.  

”Din punct de vedere al precipitațiilor, atât la noi în țară cât și în cea mai mare parte a Europei, decembrie pare a fi o lună care să se încadreze în aria climatologică, deci precipitațiile nu vor lipsi, dar nici nu există un semnal al unor zone cu un excedent de luat în seamă. 

Dacă vor apărea acele prime perioade cu temperaturi mai scăzute, sigur că precipitațiile vor deveni și ele solide și vom avea primele perioade cu strat. Mai ales în zona de munte, este de așteptat să apară straturi de zăpadă”, a explicat Florinela Georgescu în cadrul conferinței Focus Energetic.

”În luna februarie avem aceeași abatere pozitivă a temperaturilor pe tot continentul, dar nu una deosebit de pronunțată. O situație care iarăși ne lasă posibilitatea de a interpreta faptul că putem, pe perioade îndelungate, să avem o vreme în limita normelor a ceea ce înseamnă luna februarie din punct de vedere al temperaturilor, adică cu probabilitatea de a înregistra și perioade mai reci. 

În luna februarie a anului 2024, prognoza ne arată probabilitatea de a avea temperaturi peste normalul perioadei, într-o mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile extracarpatice, partea de est, partea de sud a țării. Cu toate acestea, spunem în fiecare an că indiferent de ce arată estimările sezoniere, nu trebuie să uităm niciodată ce înseamnă iernile normale în România, care pot aduce episoade de vreme severă, viscole, ger și posibil cantități importante de ninsoare care să depună strat consistent de zăpadă”, a mai spus Florinela Georgescu. 

×
x close