Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo 17 mai - 14 iunie. Vreme rece în următoarele trei săptămâni

Prognoza meteo 17 mai - 14 iunie. Vreme rece în următoarele trei săptămâni

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:18 18 Mai 2021 Modificat la 08:18 18 Mai 2021
Prognoza meteo 17 mai - 14 iunie. Vreme rece în următoarele trei săptămâni
Sursa foto: pixabay

Săptămâna 17 – 24 mai

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munților Apuseni, dar și local în zona Deltei Dunării. În zona Carpaților Meridionali cantitățile de precipitații vor fi deficitare, iar în restul țării, acestea vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 24 - 31 mai

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în sud-vest și în zonele montane, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 31 mai – 7 iunie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, mai ales în regiunile nordice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestui interval. Regimul pluviometric va fi local deficitar în zonele montane din jumătatea vestică a țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 7 – 14 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Sursă: Mediafax

×
x close