Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo 11 octombrie - 8 noiembrie. Când se încălzește din nou vremea

Prognoza meteo 11 octombrie - 8 noiembrie. Când se încălzește din nou vremea

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:17 12 Oct 2021 Modificat la 08:17 12 Oct 2021
Prognoza meteo 11 octombrie - 8 noiembrie. Când se încălzește din nou vremea
Sursa foto: hepta

Administrația Națională de Meteorologie a publicat marți prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.

Săptămâna 11 – 18 octombrie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sudestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, cu posibilitatea unui deficit local, în regiunile nordice.

Săptămâna 18 – 25 octombrie

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte local în sud, sud-est și centru. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane din sud-vestul teritoriului.

Săptămâna 25 octombrie – 1 noiembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în cele nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 1 – 8 noiembrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei săptămâni, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință ușor deficitară în regiunile sud-vestice, centrale și nordestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

×
Etichete: prognoza meteo
x close