Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Sărbători

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea de Sărbători

Bianca Chirilă
1 minut de citit Publicat la 09:24 03 Dec 2024 Modificat la 09:27 03 Dec 2024
peisaj de iarna
Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. FOTO: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, (3-30 decembrie). Potrivit meteorologilor, în general, vremea va fi rece, cu temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Vremea în săptămâna 3-9 decembrie 2024

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nordice, centrale, dar mai ales în zonele montane, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 9-16 decembrie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile estice, sudice, sud-estice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali. 

Vremea în săptămâna 16-23 decembrie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 23-30 decembrie

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

 

×
x close