ANM anunţă că vremea va fi geroasă în noaptea de Revelion, cu temperaturi spre minus 12 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei. Şi în Bucureşti temperaturile vor scădea până la minus 3 grade Celsius, în noaptea dintre ani. De Anul Nou, însă, valorice termice, în special cele diurne, vor creşte treptat în majoritatea regiunilor, și pot ajunge până la 16 grade Celsius. Directorul ANM, Elena Mateescu, a detaliat prognoza meteo, luni, la Antena 3 CNN.
„Va fi o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, pentru un debut de an 2025, având în vedere regimul de temperaturi, atât la nivelul maximelor, cât și la nivelul minimelor. Și dacă în prima zi a noului an 2025 contăm pe un ecart între trei până la 13°, ei bine, în data de 2 ianuarie vorbim de valori între șase până la 14, posibil 15°C, în partea de sud-est a țării și, practic, până în data de 8 ianuarie, cu mici variații de la o zi la alta, în special jumătatea sudică a țării, temperaturi le vor depăși ziua valori de 10 până la 14-15°C.
Minimele sunt și ele în ușoară creștere, însă cu valori negative, preponderent în depresiuni, spre -10°C până la două-3° pe litoral, inclusiv în Capitală, 10-12° la nivelul maximei și cu valori minime de minus două minus un grad.
Mai contăm pe precipitații predominant sub formă de ninsoare, în special la altitudini mai mari de 1.700 m dar și intensitări ale vântului cu rafale care pot să depășească 70-80km/h. În rest, în zonele joase de relief, fenomenul de ceață va fi elementul meteorologic de interes.”, a precizat Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.
2024 - oficial, cel mai cald an din istoria măsurătorilor din România
„Astăzi, colegii de la Secția de Climatologie au făcut simulare a anului 2024, cu datele măsurate de la 1 ianuarie și până în data de 29 decembrie 2024, și, la acest moment, putem să confirmăm că 2024 este cel mai cald an din istoria măsurătorilor meteorologice.
Zilele de 30-31 nu mai pot să schimbe această situație, pentru că și ultimele 2 zile din acest an înregistrează un ecart care va aduce temperaturi în sud-vest de până la 10°C și ne situăm, față de anul 2023, care până în prezent era cel mai cald an din istorie și vorbim din 1901 și până în prezent în țara noastră, de o diferență de 0,88°C în 2024 față de 2023.”, a dezvăluit șefa ANM.
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion 2024-2025
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 31 decembrie 2024 ora 8.00 - 1 ianuarie 2025, ora 8.00, cerul va fi mai mult noros în vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi va avea înnorări temporare în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări noaptea în zona înaltă a Carpaţilor Orientali.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -1 şi 10 grade, iar cele minime se vor situa în jurul mediilor multianuale şi vor fi cuprinse între -7 şi 4 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre -12 grade. Va fi ceaţă, local persistentă, asociată izolat cu depuneri de chiciură.
În acelaşi interval, şi la Bucureşti cerul va fi mai mult noros, cu vânt slab spre moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 7 grade, iar cea minimă va fi de -3...-1 grad. Şi în Capitală va fi ceaţă mai ales dimineaţa şi noaptea.
Prognoza meteo pentru Anul Nou
Începând din prima zi a noului an, meteorologii anunţă o încălzire treptată a vremii în majoritatea regiunilor, cu creşteri ale valorilor termice în special ziua, cu cer variabil şi înnorări în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 5 grade, mai coborâte în depresiuni spre -10 grade. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe alocuri se va forma ceaţă.
Tendinţa de încălzire va fi valabilă, în prima zi a noului an şi în Capitală, unde cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 7...9 grade, în timp ce minima se va situa în jurul a 0 grade.
În intervalul 02.01.2025 ora 08:00 - 03.01.2025 ora 08:00, valorile termice vor continua să crească în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vestul, nordul şi centrul ţării, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii. Acestea vor fi mai ales ploi, iar în nordul Carpaţilor Orientali vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi cu viteze mai mici în nord-vest, centru şi est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 4 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.
Şi la Bucureşti, în acelaşi interval, valorile termice vor creşte uşor, cu temperatura maximă de 10...12 grade şi cu minima de 0...2 grade.
Potrivit meteorologilor, pentru intervalul 3 - 6 ianuarie 2025, ora 8.00, în ţară, valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei. Temporar vor fi precipitaţii în jumătatea de nord a ţării, apoi şi în rest.
Şi în Capitală, vremea în intervalul menţionat va fi mai caldă decât mediile climatologice ale perioadei. În a doua jumătate a intervalului, temporar vor fi precipitaţii.