Antena 3 CNN Meteo Cum va fi vremea în iarna 2022-2023. Meteorolog: ”Ne confruntăm cu numeroase recorduri!”

Cum va fi vremea în iarna 2022-2023. Meteorolog: ”Ne confruntăm cu numeroase recorduri!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:32 27 Oct 2022 Modificat la 12:32 27 Oct 2022
prognoza meteo iarna 2022 2023
Cum va fi vremea în iarna 2022-2023. Meteorolog: ”Ne confruntăm cu numeroase recorduri!” Sursa foto: getty images

”Într-adevăr, în ultima vreme, ne confruntăm cu numeroase recorduri, atât din punct de vedere termic, cât și din punct de vedere al precipitațiilor. De asemenea, vorbim de o frecvență destul de ridicată, chiar și pe teritoriul României, a fenomenelor specifice instabilității atmosferice, așa cum am avut și-n această vară. Mă refer la grindină, vânt, în special vijelie, acele intensificări de scurtă durată ale vântului. Revenind la recorduri, fiecare lună aduce câte un record. Chiar și luna octombrie 2022 a adus numeroase recorduri, mai ales începutul lunii. Pe de-o parte China s-a confruntat cu cele mai ridicate temperaturi, undeva la 40 de grade, iar în Grecia au fost cele mai coborâte temperaturi, chiar sub zero grade” a declarat Mirela Polifronie, meteorolog ANM, pentru DCNews.  

”Și la noi în țară, am avut câteva recorduri, pe parcursul acestei luni. Am avut la Slatina 25 de grade Celsius, când, în mod normal, ar trebui să avem maxime până la 17 - 18 grade pentru sudul teritoriului” a continuat ea.

Temperaturi crescute în zilele următoare

Potrivit meteorologului, și în următoarele zile vor fi temperaturi mari in România. Cu toate acestea, minimele vor coborî, în fiecare dimineață, spre 4 - 6  grade Celsius.  

”Avem zile cu temperaturi mai ridicate și nopți reci, dar și aceste nopți sunt apropiate de ceea ce ar trebui să avem în această perioadă” conform Mirelei Polifronie. 

”Anul 2022, în special vara, s-a situat pe locul al treilea, în top, după 2012 și 2007. De asemenea, luna august 2022 a fost una dintre cele mai călduroase nu numai în România, cât și la nivel global” a mai spus meteorologul. 

Prognoza meteo pentru iarna 2022-2023

Potrivit estimărilor pentru iarna 2022-2023 ”lunile de iarnă, din punct de vedere termic, vor fi caracterizate de temperaturi ceva mai ridicate față de normalul perioadei”. Meteorologul ANM a explicat ce înseamnă acest lucru.  

”Nu înseamnă că nu vom avea zile în care temperaturile, atât cele minime, cât și cele maxime, vor coborî sub zero grade. La noi, în România, în decembrie, ianuarie, februarie, temperaturile maxime coboară sub zero grade pe parcursul zilei. Temperaturile medii, normale, pentru perioada de iarnă, sunt aproximativ cuprinse între - 3 și 4 grade”.  

Așadar, extremele nu pot fi cu totul eliminate din estimări. O iarnă obișnuită în România ar însemna aproximativ două viscole pe lună, potrivit Mirelei Polifronie.  

×
x close