Antena 3 CNN Meteo Vine primăvara în România! Zonele în care temperaturile cresc considerabil

Vine primăvara în România! Zonele în care temperaturile cresc considerabil

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:18 31 Ian 2024 Modificat la 15:18 31 Ian 2024

Vremea se încălzește considerabil în perioada următoare.

Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat, în exclusivitate la Antena 3 CNN, care sunt zonele unde temperaturile vor fi asemănătoare celor de primăvară. 

”Așteptăm maxime care se vor încadra între 4...10 °C și chiar mai ridicate, spre 12 °, în regiunile sudice și sud vestice.

Până atunci urmează o noapte foarte rece, cu minime între - 9 și 0 °, posibil mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre - 18 °, similar cu ceea ce s-a întâmplat în această dimineață”, a explicat Florinela Georgescu.

”De mâine însă vom începe să simțim temperaturi maxime din ce în ce mai ridicate, între 4...12 °C mâine.

Vor apărea însă și precipitațiile, mai ales în partea de vest și de centru a teritoriului, dar și în zona montană, unde vor fi ninsori.

Precipitații mixte în celelalte regiuni și posibil ploi slabe în partea de sud și de est a teritoriului”, a mai spus meteorologul în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Temperaturi anormale și ploi, la final de iarnă. ANM a transmis prognoza meteo pentru luna februarie

Administrația Națională de Meteorologie anunță că luna februarie va avea temperaturi mai mari decât cele normale. În anumite zone ale țării vor fi și precipitații în cantități importante.

În săptămâna 29 ianuarie-5 februarie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile din jumătatea sudică a teritoriului.

În săptămâna 5 – 12 februarie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și nord-estice. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitare în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 12 – 19 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

În săptămâna 19 – 26 februarie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor excedentare local, au precizat meteorologii.

×
x close