Antena 3 CNN Meteo Prognoza meteo 7 martie-4 aprilie 2022. După un martie cu zăpadă, vremea se încălzeşte brusc

Prognoza meteo 7 martie-4 aprilie 2022. După un martie cu zăpadă, vremea se încălzeşte brusc

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 08:46 08 Mar 2022 Modificat la 08:46 08 Mar 2022
meteo martie
Prognoza meteo 7 martie-4 aprilie 2022. După un martie cu zăpadă, vremea se încălzeşte brusc Sursa foto: pixabay.com

Prognoza meteo 7 martie-4 aprilie 2022. În ce priveşte precipitaţiile, acestea vor fi deficitare pe parcursul următoarelor patru săptămâni.

Prognoza meteo săptămâna 07.03.2022 – 14.03.2022

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în săptămâna 07-14 martie, valorile termice vor fi cu mult mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile, dar mai ales la munte. 

În ceea ce privește precipitațiile, cantitatea de apă va fi deficitară în toată țara, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Prognoza meteo săptămâna 14.03.2022 – 21.03.2022

În săptămâna 14– 21 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe tot teritoriul României. 

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

Prognoza meteo săptămâna 21.03.2022 – 28.03.2022

În săptămâna 21– 28 martie, temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. 

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo săptămâna 28.03.2022 – 04.04.2022

În săptămâna 28 martie– 04 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a țării. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor avea o tendință spre deficit în toate regiunile, precizează cei de la Administrația Națională de Meteorologie.

×
x close