Prognoza meteo. Săptămâna 14.02.2022 – 21.02.2022
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, dar și local excedentar în nordul și nord-vestul țării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza meteo. Săptămâna 21.02.2022 – 28.02.2022
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării.
Prognoza meteo. Săptămâna 28.02.2022 – 07.03.2022
Temperatura medie a aerului cu valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Și regimul pluviometric estimat pentru această perioadă, va fi deficitar la nivelul întregii țări.
Prognoza meteo. Săptămâna 07.03.2022 – 14.03.2022
În săptămâna 07 – 14 martie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în nord-est. Cantitățile de precipitații vor avea din nou o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.