Antena 3 CNN Meteo Octombrie vine cu temperaturi de vară | Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 26 septembrie-2 octombrie 2022

Octombrie vine cu temperaturi de vară | Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 26 septembrie-2 octombrie 2022

Georgiana Adam
1 minute de citit Publicat la 09:02 26 Sep 2022 Modificat la 09:03 26 Sep 2022
meteo
Octombrie vine cu temperaturi de vară | Prognoza meteo ANM pentru săptămâna 26 septembrie-2 octombrie 2022 Sursa foto: Hepta | DPA Images / Victoria Jones

Luni sunt prognozate 29 de grade în București, dar va fi destul de cald la nivelul întregii țări, un pic mai cald decât ar fi normal în această perioadă, însă din păcate, vremea va fi instabilă. 

Instabilitatea atmosferică va începe din vestul, nord-vestul țării și va cuprinde treptat toată jumătatea vestică, dar datorită unui val de aer cald care este deja în țara noastră, vom avea maxime de până la 28-29 de grade până spre sfârșitul acestei săptămâni.

Așadar, încheiem luna septembrie și posibil să începem luna octombrie cu temperaturi de vară cel puțin în anumite zone ale țării. 

Astăzi va ploua pe arii extinse în jumătatea vestică a țării, însă și în zilele următoare va ploua destul de mult în majoritatea regiunilor. 

Luni meteorologii prognozează acumulări de apă de până la 15-20 de litri pe metru pătrat în jumătatea vestică, iar aceste averse, pe alocuri, vor fi însoțite de descărcări electrice. 

21 de grade este maxima de la Sibiu și Cluj-Napoca, 20 de grade Oradea, 18 Baia Mare. Ceva mai cald în zona Moldovei, 24 de grade Bacău și Iași, iar în Capitală o maximă de 29 de grade se va înregistra astăzi la amiază, însă cerul va fi mai mult acoperit. 

La noapte vor fi ceva condiții de ploaie, spun specialiștii, iar valorile termice coboară până la o minimă de 13 grade, ușor mai ridicată față de nopțile trecute.

Marţi şi miercuri vor fi 27 de grade în București, însă mâine pe parcursul zilei vor fi posibile averse și descărcări electrice la munte. Destul de plăcut din punct de vedere termic, însă vântul va sufla cu putere pe crestele munţilor.
 

×
TOP articole
x close