Antena 3 CNN Meteo Un nor de praf saharian ”extrem de dens” ajunge în Europa

Un nor de praf saharian ”extrem de dens” ajunge în Europa

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 15:00 08 Apr 2024 Modificat la 15:00 08 Apr 2024
praf saharian profimedia images
Un nor de praf ”extrem de dens” ajunge în Europa Sursa foto: Profimedia Images

Avertismentul vine de la Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei (CAMS) al Uniunii Europene. Norul va reduce vizibilitatea și va acoperi cu praf zonele exterioare, mai spun specialiștii, potrivit Mediafax

Norul de praf este al treilea de acest tip care ajunge în Europa în ultimele săptămâni. Totuși, este primul catalogat drept „excepțional de dens”, potrivit Sky News. Specialiștii spun că în unele zone vor fi depășite limitele maxime privind calitatea aerului.

Norul format în Sahara a întrat în Europa prin Spania și va ajunge în Franța, în Germania și în sud-estul Marii Britanii. Marți, norul va părăsi continentul trecând peste Suedia, Finlanda, Marea Baltică și nord-vestul Rusiei.

Specialiștii susțin că vremea caldă a favorizat formarea și călătoria norului de praf african. Deși nu este neobișnuit ca praful din Sahara să ajungă în Europa, în ultimii ani a existat o creștere a intensității și frecvenței unor astfel de episoade, schimbările climei reprezentând explicația, mai spun experții.

Primii doi nori de praf au traversat Europa peste Marea Mediterană și sudul Europei.

×
x close