Antena 3 CNN Meteo Ce se întâmplă cu vremea după valul de aer tropical. Meteorolog: ”Vremea se răcește în toată țara!”

Ce se întâmplă cu vremea după valul de aer tropical. Meteorolog: ”Vremea se răcește în toată țara!”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 13:27 04 Iul 2023 Modificat la 13:27 04 Iul 2023

Un cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii a intrat în vigoare în urmă cu scurt timp și vizează aproape jumătate de țară. În același timp, în sud-estul țării este caniculă. Temperaturile vor crește foarte mult în următoarele ore, iar disconfortul termic va fi accentuat.

”Pe partea de vest a țării noastre vom avea influența unei mase de aer tropical ce se va extinde și intensifica în zilele următoare astfel încât va determina temperaturi din ce în ce mai ridicate, ușor peste pragul caniculei, adică 35-36 de grade, dar și disconfort termic accentuat. De altfel, încă de astăzi, disconfortul termic va fi accentuat chiar dacă temperaturile nu vor crește foarte mult. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități în mare parte a Munteniei, în sudul Moldovei, în vestul Dobrogei, în Oltenia și știm bine că acest lucru înseamnă un disconfort termic destul de accentuat. Acesta va fi din ce în ce mai ridicat în zilele următoare, pe măsură ce temperaturile vor crește tot mai mult. 

Mâine și poimâine ne așteptăm la multe valori de 35 poate chiar 36 și izolat 37 de grade în această regiuni, în partea de sud-est a teritoriului, în timp ce în restul țării vorbim de vreme instabilă. Acest lucru înseamnă averse cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat căderi de grindină. Vorbim de averse ce vor lua și aspect torențial și în consecință cantități importante de apă, peste 20-25 l/mp, izolat peste 40 l/mp, cantități ce se vor produce în intervale scurte de timp, de la una la maximum trei ore. Aceste fenomene se vor produce astăzi pe arii mai extinse și cu frecvență mai mare în zonele montane, în aproape toate zonele montane, local în Transilvania, spre seară în nord-vestul Moldovei și în partea de sud a Banatului. Iar în celelalte regiuni doar cu totul izolat. 

În zilele următoare vom avea fenomene specifice instabilității atmosferice din ce în ce mai extinse. Atât mâine cât și poimâine mai ferită va fi partea de sud-est, acolo unde vorbim de caniculă și de vreme în general frumoasă. În celelalte regiuni fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi destul de extinse, iar cantitățile de apă destul de importante. Foarte probabil că și grindina va apărea mai des și vijelii cu totul izolat în partea de vest, de nord vest a teritoriului. Toate acestea se vor extinde spre sfârșitul săptămânii, pentru că masa de aer cald se va retrage, se va răcori în toate regiunile, cel mai probabil vineri, iar fenomenele de instabilitate atmosferică vor apărea și în regiunile sud-estice. 

În Capitală, de asemenea, vorbim de o vreme caniculară în zilele următoare, temperaturi de 35, poate chiar 36 de grade, disconfort termic accentuat încă de astăzi și în următoarele două zile, foarte probabil ca după amiaza să se adune câțiva nori și să avem și averse de ploaie, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ în următoarele două zile”, a explicat meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN. 

×
x close