Antena 3 CNN Meteo Meteo ianuarie 2021. Ploi în exces şi vreme capricioasă. Anunţul ANM pentru următoarele patru săptămâni

Meteo ianuarie 2021. Ploi în exces şi vreme capricioasă. Anunţul ANM pentru următoarele patru săptămâni

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 12:15 05 Ian 2021 Modificat la 12:15 05 Ian 2021
o_1er8ut92mlpa1fpv4q71tja14lvb.jpg
Sursa foto: Hepta

Apoi, temperatura se va apropia de cea normală, iar spre finalul lunii, din nou se va mai încălzi.

În ce priveşte ploile, acestea vor fi într-o cantitate excedentară, după cum se arată în prognoza meteo pentru următoatele patru săptămâni, realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Săptămâna 04.01.2021 – 11.01.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. 

Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice și în zonele montane aferente.

La mijlocul lunii, temperaturi mai scăzute ca normalul perioadei

Săptămâna 11.01.2021 – 18.01.2021

Cu excepția extremității de sud și de sud-est a țării, unde temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în zonele montane. 

Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-est și la munte.

Săptămâna 18.01.2021 – 25.01.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. 

Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

La finalul lunii, vremea se mai încălzeşte

Săptămâna 25.01.2021 – 01.02.2021

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în nord-vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

×
x close