Temperatura medie a lunii iulie a avut valori cuprinse între 7,4 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 26,1 °C, la Drobeta-Turnu Severin, transmite ANM.
Cele mai mari valori, peste 24 grade, s-au înregistrat în cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și Dobrogei, în vestul Banatului și al Crișanei precum și în sudul Moldovei. Valori curpinse între 22 și 24 grade s-au înregistrat în cea mai mare parte a Moldovei și Maramureșului, în zonele deluroase din Muntenia și Oltenia, în estul Banatului și Crișanei, în zonele joase din Transilvania, pe areale din nordul și sudul Dobrogei și în Delta Dunării.
Mediile lunare de temperatură au fost cuprinse între 18 și 22 grade în cea mai mare parte a Transilvaniei.
În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie lunară a variat între 12 și 18 grade, iar la altitudini de peste 2000 m, aceasta a avut valori sub 12 grade, ajungând la staţia meteorologică Vf. Omu, la 7,4 grade.
Abaterea temperaturii medii a aerului din luna iulie 2022 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost pozitivă în toată țara. Abateri mari, peste 2,0 grade, s-au înregistrat pe areale extinse din Banat, Crișana, în nord-vestul Transilvaniei, pe areale din Oltenia și Muntenia și izolat, în zona montană.
Valori de peste 2,4 grade grade s-au înregistrat doar în Banat, Crișana și în jumătatea de vest a Transilvaniei. Cea mai mare valoare a abaterii a fost 2,7 grade, la stațiile meteorologice Șiria, Timișoara și Turda.
A fost cald în cea mai mare parte a țării
Astfel, regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a țării. Acesta a fost foarte cald pe areale extinse din Muntenia, Oltenia și pe areale restrânse din sudul Moldovei. În Banat, Crișana, în centrul și nord-vestul Transilvaniei, dar și în centrul și sudul Maramureșului regimul termic a fost foarte cald și mai ales extrem de cald. Izolat, în zona montană înaltă, acesta a fost foarte cald. Regimul termic s-a încadrat în limite normale doar în jumătatea estică a Deltei Dunării.
Cantitatea totală de precipitații din luna iulie 2022 a avut valori sub 30 mm în cea mai mare parte a Dobrogei, pe areale extinse din Moldova, Oltenia, Muntenia și Crișana, în nordul și nord-vestul Banatului și în nord-vestul Transilvaniei.
Secetă în ţară. Regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte a țării
Acesta a fost foarte deficitar pe areale restrânse din Moldova, Muntenia și Transilvania, în jumătatea sudică a Crișanei, în vestul extrem al Banatului, în sudul Dobrogei și izolat, în Delta Dunării și în Carpați. Local, în zona montană și izolat, în Muntenia, Oltenia și Moldova, regimul pluviometric a fost excedentar, iar în rest, acesta s-a încadrat în limite normale.
În luna iulie 2022 a fost depășită temperatura minimă absolută lunară la o stație meteorologică - Oltenița - 9,9 grade, temperatura maximă absolută lunară la 16 stații meteorologice - Băișoara - 30 grade, Batoș - 37,1 grade, Câmpeni - 37,8 grade, Chișineu Criș - 39,6 grade, Dumbrăvița de Codru - 38,5 grade, Gurahonț - 39,2 grade, Holod - 39,4 grade, Parâng - 28,8 grade, Roșia Montană - 31,9 grade, Săcuieni - 40,3 grade, Supuru de Jos - 38,6 grade, Șiria - 38,2 grade, Ștei - 38,7 grade, Turda - 38,2 grade, Țebea - 38,7 grade și Vlădeasa 1800 - 26,2 grade - și cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la Sf. Gheorghe.