Antena 3 CNN Meteo Elena Mateescu, director ANM, anunță ce se întâmplă cu vremea după temperaturile caniculare din ultimele zile

Elena Mateescu, director ANM, anunță ce se întâmplă cu vremea după temperaturile caniculare din ultimele zile

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:17 25 Sep 2023 Modificat la 14:17 25 Sep 2023

Potrivit meteorologului, fenomenele de instabilitate se vor diminua semnificativ, iar temperaturile vor rămâne crescute cel puțin până la începutul lunii octombrie. 

”Din punctul de vedere al fenomenelor de instabilitate, acestea sunt în diminuare atât din perspectiva ariei de manifestare cât și a cantităților de precipitații. Rămâne de interes vântul în următoarea săptămână, dar și regimul de temperaturi. 

Din perspectiva intensificărilor de vânt, acestea vor fi unele susținute și vorbim în general de viteze la rafală care în zona montană pot depăși 70...80 de km/h, dar și în zonele mai joase de relief, unde vorbim de viteze la rafală de 40...50 de km/h. 

Citește și: Meteorologii au anunțat când vine frigul în România! Prognoza ANM pentru următoarele două săptămâni

Din punct de vedere termic, contăm pe o vreme caldă pentru o ultimă decadă a unei luni septembrie în țara noastră, pentru că maximele se vor situa frecvent între 22 până la 30...31 de grade.

Astfel, există o probabilitate foarte mare ca această lună să fie una dintre cele mai călduroase din istoria măsurătorilor meteorologice, luând în considerare deja abaterea termică pozitivă de 3,8° Celsius până în prezent, la foarte mică distanță de luna septembrie a anului 1994, când am avut o abatere termică pozitivă de 4,2° grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.

×
x close