Cod roşu emis de specialiştii ANM pentru judeţul Tulcea din cauza ploilor torenţiale şi a furtunilor puternice.
Potrivit ANM, avertizarea de tip cod roşu este valabilă până la ora 09.50 şi poate afecta localităţile Isaccea, Jijila, Luncaviţa şi Văcăreni din judeţul Tulcea.
Meteorologii anunţă că se vor semnala averse torenţiale ce vor depăşi 50 de l/mp, în contextul în care, în zona avertizată s-au acumulat deja precipitaţii de peste 50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
De asemenea, reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă au emis şi un mesaj RO-Alert pentru populaţia din zona afectată de codul roşu de ploi.
Noi avertizări meteo de vreme severă imediată! Cod portocaliu în jumătatea de est a ţării
De asemenea, ANM a emis şi alte avertizări de tip cod roşu de ploi în Galaţi şi Brăila, valabile până la ora 10.30. Sunt aşteptate averse torenţiale ce vor depăşi 35-40 de l/mp, în contextul în care în zonă s-au acumulat, în ultimele patru ore, peste 60-80 l/mp.
Zonele vizate sunt localităţile Vădeni şi Silişte din Brăila şi Branişte şi Şendreni din Galaţi.
Avertizări de cod portocaliu şi galben în mare parte din ţară
ANM a emis şi alte avertizări de ploi torenţiale în mare parte din ţară. Astfel, până la ora 23.00, mai multe judeţe sunt vizate de furtuni şi ploi puternice.
"În intervalul menționat în Dobrogea, Moldova, estul Transilvaniei şi nordul Olteniei şi local în Muntenia, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.
Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...30 l/mp și pe arii restrânse 40...50 l/mp", se arată într-o informare ANM.
Ploi torenţiale pe autostrăzi şi drumuri naţionale
Plouă torențial, în această dimineaţă, pe mai multe drumuri și autostrăzi din țară, iar circulația rutieră se desfășoară în condiții de carosabil umed.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române transmite că, duminică dimineața, este semnalată ploaie, pe alocuri torențială, pe principalele artere rutiere.
Fenomenele meteorologice se manifestă pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, A4 Ovidiu-Agigea, DN1 București-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu.
În aceste zone, circulația se desfășoară n condițiile unui carosabil umed, cu vizibilitate bună și valori scăzute de trafic.