Antena 3 CNN Meteo Cod portocaliu de caniculă în România, duminică, în ziua alegerilor locale şi europarlamentare 2024

Cod portocaliu de caniculă în România, duminică, în ziua alegerilor locale şi europarlamentare 2024

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 06:00 09 Iun 2024 Modificat la 06:00 09 Iun 2024
caldura
Cod portocaliu de caniculă în ziua alegerilor locale şi europarlamentare

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă, valabilă şi în ziua alegerilor locale şi europarlamentare, în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Avertizarea este valabilă de duminică, de la ora 10.00, până luni la ora 10.00.

Fenomene vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat.

„În intervalul menționat în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, potrivit ANM.

Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.

Cum va fi vremea în primele săptămâni de concediu ale românilor

Săptămânile următoare aduc o vreme călduroasă în cea mai mare parte a României, cu temperaturi mai ridicate decât media pentru această perioadă

ANM a emis prognoza meteo pentru intervalul 10 iunie - 8 iulie.

Prognoza meteo pentru săptămâna 10 - 17 iunie 

Vremea va fi mai caldă decât cea obișnuită pentru această perioadă în această săptămână, în cea mai mare parte a țării, însă temperaturile crescute vor fi resimțite în special în regiunile sudice. 

Va ploua mai mult în regiunile nordice, nord-vestice și nord-estice, iar în sud și sud-est, precipitațiile vor lipsi. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 17 - 24 iunie 

Și în acest interval, temperaturile vor fi mai crescute decât cele normale pentru această perioadă, în toată țara. Însă, în regiunile sudice, abaterea pozitivă va fi mai accentuată.

Ploile vor lipsi în cea mai mare parte a țării, însă în special în jumătatea sud-vestică a teritoriului. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 24 iunie - 1 iulie

Va fi cald și în ultima săptămână din iunie, mai cald decât în mod normal, în special în sudul țării. 

Cantitatea de ploi va fi una normală pentru această perioadă. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 1 - 8 iulie

Și prima săptămână din luna lui Cuptor vine cu temperaturi mai mari decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar în special în sud. 

Și în această săptămână, cantitatea de ploi va fi una normală pentru acest interval.

×
x close