Antena 3 CNN Meteo Cod galben de ninsoare, lapoviță și ploi în toată țara. Meteorologii anunță unde se va depune strat consistent de zăpadă

Cod galben de ninsoare, lapoviță și ploi în toată țara. Meteorologii anunță unde se va depune strat consistent de zăpadă

G.M.
1 minut de citit Publicat la 10:13 20 Noi 2024 Modificat la 11:02 20 Noi 2024
ninsoare viscol munte
ANM a emis avertizări meteo de ninsori, viscol și ploi pentru mai multe județe din România. Sursa foto: Getty Images

Meteorologii au actualizat și extins avertizările meteo de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și vânt și anunță că se va depune strat de zăpadă consistent. O informare meteorologică va viza toată țara până sâmbătă seară.

Până sâmbătă la ora 20.00, temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent.

Se vor acumula cantități de precipitații de 15...25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h.

La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Miercuri e în vigoare un cod galben de vânt care va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei și pe litoral, cu viteze în general de 55...65 km/h. La munte vor fi rafale de 70...80 km/h, iar la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor depăși 90 km /h.

O altă avertizare cod galben de ninsori și viscol intră în vigoare miercuri la ora 20.00 și va fi în vigoare până joi, la ora 10. La munte, temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10...20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în  general de 50...60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70...90 km/h.

În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va  depune strat de zăpadă, în general, de 5...10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze  de 40...50 km/h.

Până joi seară pentru Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul, centrul și estul Munteniei, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50...70 km/h.

 

 

×
x close