Antena 3 CNN Meteo Revin ninsorile și frigul în România: ”Vor cuprinde toată țara!”

Revin ninsorile și frigul în România: ”Vor cuprinde toată țara!”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 15:19 05 Mar 2024 Modificat la 15:19 05 Mar 2024

Meteorologii anunță că vremea se răcește considerabil începând de mâine. Florinela Georgescu, director în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat în exclusivitate la Antena 3 CNN cum va fi vremea în perioada următoare. 

”A venit ciclonul, a început să aducă ploaia, iar aria precipitațiilor se va extinde. Vor fi chiar și tot mai multe ninsori, și precipitații sub formă de lapoviță în zonele subcarpatice. 

Așteptăm mâine ca aria precipitațiilor să cuprindă toată țara, așa cum spuneam ploi în zonele joase, lapoviță și ninsoare la munte. 

De mâine noapte și poimâine este posibil ca precipitațiile mixte să își lărgească aria, să cuprindă mare parte a Moldovei, Transilvania, chiar și zonele deluroase din partea de sud a țării. 

Va fi însă un episod trecător, care se va caracteriza și prin temperaturi mai apropiate de normalul perioadei, astfel încât mâine așteptăm temperaturi între 5 și 16 grade, dar joi și vineri, între 1 și 10 grade. 

Vor apărea și temperaturile negative pe parcursul nopților de joi spre vineri și mai ales vineri spre sâmbătă, cu probabilitatea destul de mare ca în partea de est a Transilvaniei temperaturile să coboare chiar sub -6 grade. 

Având în vedere că este un episod trecător, sfârșitul de săptămână va aduce temperaturi de 18, poate chiar 20 de grade Celsius”, a explicat Florinela Georgescu la Antena 3 CNN. 

Prognoza meteo pentru săptămâna 4-11 martie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile vestice și nord- vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de nord a Carpaților Orientali.

Prognoza meteo pentru săptămâna 11–18 martie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane din jumătatea vestică a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 18–25 martie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în majoritatea regiunilor.

Prognoza meteo pentru săptămâna 25 martie–1 aprilie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în zonele montane, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, a precizat ANM.

×
x close