Antena 3 CNN Meteo Caniculă în România, urmată de furtuni | Elena Mateescu, directorul ANM, anunț de ultimă oră despre valul de aer saharian

Caniculă în România, urmată de furtuni | Elena Mateescu, directorul ANM, anunț de ultimă oră despre valul de aer saharian

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:25 13 Sep 2022 Modificat la 14:11 13 Sep 2022
elena mateescu canicula furtuni
Caniculă în România, urmată de furtuni | Elena Mateescu, directorul ANM, anunț de ultimă oră despre valul de aer saharian Sursa foto: pixabay.com/Hepta

Apoi, nu sunt excluse nici furtunule violente şi ploile însemnate cantitativ.

"Avem o toamnă a alternanțelor meteorologice cu zile mai răcoroase, urmate și de zile în care temperaturile să se apropie într-adevăr de pragul unei zile de caniculă. 

Elena Mateescu, ANM: Joi, cea mai caldă zi din această săptămână

Joi va fi cea mai caldă zi din această săptămână. În Lunca Dunării ne așteptăm la valori maxime de 34, posibil 35 de grade Celsius.

De asemenea, în Maramureș, 22-23 de grade.

De mâine, vremea se va încălzi în toate regiunile. Vom consemna temperaturi la scara întregii țări, de 19-29 de grade în Câmpia de Vest, după care încălzirea să se resimtă în cea mai mare parte a țării, chiar semnificativ în partea de sud, acolo unde menționam deja valorile de temperaturi apropiate și chiar posibil să înregistrăm pragul unei zile de caniculă. 

Astăzi, o vreme răcoroasă în partea de nord, centru și est a țării, cu valori care nu vor depăși 26 de grade, cel mult 16 grade în zonele nordice, acolo unde aceste temperaturi vor caracteriza, așa cum am spus, o vreme răcoroasă, în timp ce în sud avem o vreme apropiată de normalul termic. 

Mâine, vremea este în încălzire, dar de mâine vorbim și de înnorări accentuate în partea de nord-nord-est. 

De asemenea, în centru, unde aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, vorbim şi de intensificări ale vântului cu viteze de 60-80 de kilometri pe oră.

Caniculă, urmată de furtuni violente

Ne putem aștepta la furtuni violente, mai ales pe parcursul zilei miercuri și joi, dar joi încălzirea va fi semnificativă, pentru că ea vine la pachet cu fenomene specifice.

Este vorba de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, aversele vor cumula cantități de 15-25 de litri pe metrul pătrat, iar la nivel local 40-50 de litri pe metru pătrat în special în zona montană, acolo unde joi în zona montană, rafalele vor putea depăși 80-100 de kilometri", a spus Elena Mateescu, directorul ANM, marţi, la Antena 3. 

×
x close