Canicula revine în forță după câteva zile cu temperaturi plăcute. Meteorologii avertizează că disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat, inclusiv în București.
Meteorologii avertizează că în weekend revine canicula, iar temperaturile vor ajunge și la 37 de grade Celsius.
„Vremea devine din ce în ce mai frumoasă în acest weekend, dar și din ce în ce mai caldă, astfel că sâmbătă vom avea temperaturi de peste 30 de grade Celsius în partea de vest și de sud a teritoriului, iar duminică temperaturile vor fi și mai ridicate de atât, vor depăși pragul caniculei și vor fi între 35 și 37 de grade Celsius în partea de vest și de sud a țării, astfel încât dinsconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat, deși nu vor mai fi ploi decât vineri în jumătatea de est a teritoriului. Vom mai avea averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și chiar cantități de apă mai însemnate”, a explicat Alina Șerban, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.
pro
De asemenea, și în București vremea va fi caniculară.
„Și în Capitală se va încălzi treptat. Dacă vineri mai avem nori și condiții de averse, în weekend se va încălzi treptat și vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic va fi din ce în ce mai accentuat”, a mai adăugat meteorologul.