Vremea va fi caniculară la Bucureşti. Temperaturile maxime vor ajunge până la 38 de grade Celsius în Capitală, potrivit unei prognoze speciale pentru București, emisă de ANM.
Astfel, de duminică, de la ora 10.00 până luni, la ora 9.00, în București, vremea va fi caniculară și disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18/20 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Pe parcursul zilei de luni, canicula se va intensifica
De luni, de la ora 9.00, până marți, la ora 9.00, canicula se va intensifica, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37/38 de grade, iar cea minimă de 19/20 de grade.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Cod galben de caniculă în România. Județele vizate de atenționarea meteo ANM
Meteorologii ANM au emis o atenționare meteo Cod galben de caniculă, valabilă în aproape toată țara duminică, 30 iunie, și luni, 1 iulie.
În intervalul menționat, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat.
În Crișana, Banat, sudul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și în Moldova se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi în general de 35...36 de grade, pe arii restrânse mai ridicate în sud și în est. Local, minimele nu vor coborî sub 20
de grade, caracterizând nopți tropicale.
Marți, 2 iulie, în sud-estul și estul țării, canicula va persista, disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală( ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Recomandări în caz de caniculă
Pentru prevenirea incidentelor în timpul perioadelor cu temperaturi extreme, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti face următoarele recomandări:
– evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11.00 – 18.00
– dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
– nu folosiți ventilatoare dacă temperatura aerului depăşește 32 grade Celsius
– dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă și/sau la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine)
– purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise
– pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă
– consumați lichide suficiente (2 – 4litri/zi), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute
– nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii
– evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice
– consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, pepene roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă
– o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă
– evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc)
– aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită
– evitați scăldatul în locuri neamenajate (râuri, lacuri, iazuri etc) deoarece există riscul de înec, dar și de contactare a unor afecțiuni (leptospiroză, meningită, boli de piele, etc), recomandare valabilă atât pentru copii cât și pentru adulți
– păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.