ANM a emis o informare meteo valabilă de marți până joi, când vremea devine geroasă, cu temperaturi de minus 18 grade. Se anunță vânt puternic, cu precădere pe litoral.
În intervalul marți ora 20.00 – joi ora 18.00, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea și dimineața, la început în nord-vest și centru, unde minimele vor fi de -15...-10 grade, iar miercuri spre joi (12/13 ianuarie) în cea mai mare parte a țării.
Valorile minime se vor situa, în general, între -18 și -8 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative.
Vântul va mai avea intensificări în estul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală, în general de 50...55 km/h, mai ridicate pe litoral, în noaptea de marți spre miercuri (11/12 ianuarie) și pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie) dar în diminuare și restrângere ca arie.
Marți între orele 11.00 – 23.00 va fi în vigoare un Cod galben de vânt puternic.
Vântul va continua să prezinte intensificări în estul Munteniei, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, temporar cu viteze de 55...65 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 65...75 km/h.
"Vremea va deveni deosebit de rece, geroasã noaptea şi dimineaţa, la început în nord-vest şi centru, unde minimele vor fi de -15...-10 grade, iar miercuri spre joi (12/13 ianuarie) în cea mai mare parte a ţãrii, astfel cã valorile minime se vor situa, în general, între -18 şi -8 grade. Temperaturile maxime vor fi preponderent negative. Vântul va mai avea intensificãri în estul şi sud-estul teritoriului, cu viteze la rafalã, în general de 50...55 km/h, mai ridicate pe litoral, în noaptea de marţi spre miercuri (11/12 ianuarie) şi pe parcursul zilei de miercuri (12 ianuarie) dar în diminuare şi restrângere ca arie", se arată într-o avertizare meteo ANM.