Antena 3 CNN Meteo Avertizare meteo ANM de ninsori însemnate cantitativ și viscol! 25 de județe sunt vizate de codurile portocaliu și galben de vreme rea

Avertizare meteo ANM de ninsori însemnate cantitativ și viscol! 25 de județe sunt vizate de codurile portocaliu și galben de vreme rea

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 10:11 28 Noi 2023 Modificat la 11:21 28 Noi 2023
ninsori zapada
Ninsori, vânt puternic, ploi torenţiale și viscol în țară, în acest weekend. Şi în București vor cădea primii fulgi de nea Sursa foto: Jasmin Merdan / Getty Images

Avertizarea ANM cod portocaliu intră în vigoare la ora 12:00 și rămâne valabilă până în această seară, la ora 23:00.  

În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 90...110 km/h, va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m. 

O avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, vânt puternic și viscol a fost emisă pentru intervalul 28 noiembrie, ora 10:00 – 29 noiembrie, ora 08:00. 

În intervalul menționat, la munte, mai ales la altitudini de peste 1500 m, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. Cantitățile de apă vor fi local de 20...35 l/mp. 

Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60...75 km/h și vor fi intervale cu viscol și vizibilitate redusă. 

Intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 45...50 km/h vor fi și în sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în estul Munteniei. 

A doua avertizare meteo de vânt puternic va fi valabilă în intervalul 28 noiembrie, ora 14:00 – 29 noiembrie, ora 10:00. În intervalul menționat, în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...60 km/h și izolat de peste 70 km/h pe litoral.

×
Etichete: avertizare ANM
x close