Ieri, a fost cea mai caldă zi de 25 octombrie din istorie. Temperaturile au urcat, în unele zone, până la 28 de grade Celsius.
Roxana Bojariu, directorul departamentului climatologie de la ANM, a vorbit în exclusivitate despre temperaturile record înregistrate în Europa, dar şi cum va fi vremea în perioada următoare.
"Aproape toată Europa se confruntă cu acest val de căldură. Şi în Spania luna octombrie se pare că va fi a doua cea mai caldă lună după 1965, temperaturi peste 20 de grade şi în Marea Britanie. Şi noi vom avea, când vom încheia bilanţul, mai mult ca sigur o lună în top, nu ştim pe ce loc, dacă 1, 2 sau 3, vom vedea.
Va continua această perioadă cu temperaturi mai mari, cel puţin în zona noastră, şi în prima săptămână a lunii noiembrie şi s-ar putea ca întraga lună noiembrie să fie uşor mai caldă decât în mod normal, cel puţin aşa arată la acest moment informaţiile de la Centrul European, dar evident că va trebui să urmărim actualizările.
Pe de altă parte, să fim conşienţi de estimările cu anticipaţie mai mare, nu sunt atât de precise ca prognozele de pe o zi pe alta, deci să ne aşteptăm şi la fenomene extreme. Va trebui să fim atenţi la toate actualizările meteorologice", a anunţat climatologul Roxana Bojariu, în exclusivitate la Antena 3 CNN.