Antena 3 CNN Meteo România sub Cod Galben şi Cod Portocaliu de vijelii şi grindină. Zonele în care va ploua

România sub Cod Galben şi Cod Portocaliu de vijelii şi grindină. Zonele în care va ploua

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:28 03 Iun 2024 Modificat la 17:33 03 Iun 2024
anm prognoza meteo
România sub Cod Galben şi Cod Portocaliu de vijelii şi grindină. Şefa ANM anunţă prognoza meteo actualizată

La această oră, România se topește la temperaturi resimțite de până la 38°C, însă vremea se va modifica radical în următoarele ore. Potrivit ANM, pentru județele Mureș, Harghita, Dolj, Sibiu s-a emis primul Cod Roșu de nowcasting din acest an.

"În anumite localități așteptăm să consemnăm vijelie puternică cu rafale de peste 90km/h grindină, local averse care pot cumula 25l/m².

Avertizarea este valabilă pentru intervalul 16:35 - 17:15. De la ora 15:00, până mâine dimineață, la ora 3:00, a intrat în vigoare și avertizarea meteorologică de Cod Portocaliu pentru Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Olteniei, dar și nord-vestul Munteniei.

Vorbim de intensificări ale vântului cu rafale de 60-80km/h vijelii, grindină de medii și posibil mari dimensiuni și cantități de apă de 30-40 izolat peste 50-60l/m².

În restul țării, exceptând cele șase județe din partea de extremitatea estică a Moldovei și Dobrogea, vorbim de un Cod Galben până mâine dimineață, la ora 3:00.

ANM, prognoza meteo: Cum va evolua vremea în România

Din punct de vedere termic 35°C astăzi sunt consemnate la Fetești, 34°C la București, Filaret, Cernavodă, nu în ultimul rând 33°C la Tulcea, Slobozia, Urzici, în Călărași, Hârșova, şi ne așteptăm la temperaturi resimțite de altfel și consemnate de 37- 39°C și chiar și indicele temperatură-umezeală a depășit pragul critic de 80-81 de unități.

Și dacă în următoarele zile, până vineri ecartul termic va varia între 22°C, până la 32-33°C, de vineri temperaturile vor fi în creștere şi vom consemna la finalul săptămânii care va urma temperaturi de 35-36°C, în special în partea de sud-sud-est a țării.

ANM, prognoza meteo: Cum va fi vremea de alegeri

În ziua de alegeri ne așteptăm la o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor țării cu cele mai ridicate temperaturi 34-35°C în partea de sud-sud-est a țării", a spus Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3 CNN.  

×
x close