ANM a emis, astăzi, mai multe alerte de fenomene meteo extreme, atât avertizări nowcasting de vreme severă imediată, cât şi avertizări meteorologice pentru zona de vest a ţării, acolo unde au fost instituite coduri portocalii şi galbene de ploi torenţiale şi furtuni.
"O vreme a extremelor, aşa cum am avut până în prezent în această vară. În mai puţin de o oră va intra în vigoare avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru areale din partea de sud-vest a ţării. Aş menţiona judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, dar şi zona de munte a judeţelor Vâlcea şi Alba, acolo unde fenomenele de instabilitate accentuată vor fi caracterizate prin averse care pot depăşi la nivel local 70-80 de l/mp, în condiţiile în care media climatologică a unei luni august în ţara noastră este între 60-70 de l/mp şi vorbim şi de rafale ale vântului de peste 70-80 de km/h, aşadar vijelii puternice", a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.
Citeşte şi: Avertizare meteo ANM de furtuni şi ploi de până la 80 de l/mp. Harta zonelor afectate de fenomene extreme
De asemenea, Elena Mateescu a explicat şi că, de săptămâna viitoare, vremea se schimbă considerabil, iar temperaturile scad simţitor în mare parte din ţară.
"Totodată, o atenţionare meteorologică de cod galben pentru jumătatea vestică pentru că aria zonelor este mai extinsă. Aici vorbim de cantităţi mai mici de precipitaţii, dar totuşi apropiate de 50% din medie şi anume peste 30-40 de l/mp, în timp ce în mai bine de jumătate din ţară, exceptând Moldova şi Dobrogea, vorbim de o atenţionare meteorologică pentru val persistent de căldură, caniculă. Deja am atins 38 de grade Celsius în sudul extrem la umbră, 37 de grade în Capitală.
Indicele temperatură-umezeală a depăşit în regiunile extra-carpatice pragul critic de 80 de unităţi şi nu în ultimul rând temperaturile resimţite, de asemenea, peste 40 de grade Celsius.
O să consemnăm o schimbare semnificativă săptămâna viitoare, mai ales începând de luni când temperaturile vor scădea faţă de ceea ce consemnăm astăzi cu mai mult de 10 grade în cea mai mare parte a ţării şi vom vorbi chiar de o vreme răcoroasă în partea de vest, centru şi nord. Chiar mâine, în vest, aşteptăm doar 20-22 de grade la nivelul maximelor. O diferenţă semnificativă care confirmă, până la urmă, că a fost o vară a extremelor, aşa cum s-a întâmplat pe tot continentul european", a mai explicat Elena Mateescu.