Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineața, mai multe avertizări Cod galben de vânt puternic și viscol, în mai multe județe. În zonele montane, rafalele vor ajunge până la 120 de kilometri la oră.
Avertizările sunt valabile până la ora 10:00.
În zonele montane înalte, la peste 1800 de metri altitudine, din județele Alba, Brașov, Sibiu, Argeș, Prahova, Dâmbovița, Gorj, Vâlcea, Suceava, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara și Cluj, meteorologii avertizează că vântul va sufla cu putere, având rafale ce vor atinge viteze între 90 și 120 de kilometri pe oră.
În județele Alba, Caraș-Severin și Hunedoara, vântul puternic va viscoli zăpada, reducând vizibilitatea și îngreunând circulația.
Totodată, potrivit meteorologilor, pentru zonele montane din județele Buzău, Bacău și Vrancea, situate la altitudini mai joase, sunt prognozate rafale de vânt cu viteze între 70 și 90 de kilometri pe oră.
În județul Buzău sunt vizate și localitățile Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru și Chiliile. În Bacău, avertizarea se aplică pentru Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzu.