Antena 3 CNN Meteo Patru uragane majore, cu vânturi de cel puţin 178 km/h, prognozate pentru anul acesta, în Oceanul Atlantic

Patru uragane majore, cu vânturi de cel puţin 178 km/h, prognozate pentru anul acesta, în Oceanul Atlantic

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 12:49 08 Apr 2022 Modificat la 12:49 08 Apr 2022
uragan
Sursa foto: Hepta/ Abaca Press / NASA

Un total de 19 furtuni tropicale care vor determina vânturi cu viteze de cel puţin 63 de kilometri pe oră şi nouă uragane cu vânturi de cel puţin 119 kilometri pe oră sunt prognozate să se formeze în Oceanul Atlantic, Marea Caraibilor şi Golful Mexic, potrivit Proiectului de meteorologie tropicală din cadrul universităţii.

''Din nou, un sezon al uraganelor în 2022 peste normal'', a precizat Phil Klotzbach, liderul echipei din Colorado care se ocupă cu prognozarea uraganelor, cu prilejul unei conferinţe despre climatul tropical difuzată online, transmite Reuters.

Media cicloanelor tropicale în Oceanul Atlantic între 1991-2020 este de şapte uragane, trei dintre ele majore, şi de 14 furtuni tropicale, potrivit Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA).

Prognoza CSU este în concordanţă cu alte prognoze ale unor instituţii private lansate până la această dată anul acesta.

AccuWeather Inc, cu capital privat, a prognozat pentru 2022 un număr cuprins între trei şi cinci uragane majore dintre cele şase până la opt uragane formate din 16-20 de furtuni tropicale.

Dacă prognoza se va confirma în acest an, 2022 va fi al şaptelea an consecutiv cu un sezon al uraganelor peste medie.

×
x close