Antena 3 CNN Meteo Anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteo din România

Anul 2022 a fost al treilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteo din România

Ştefan Petrică
1 minut de citit Publicat la 14:33 17 Ian 2023 Modificat la 14:33 17 Ian 2023
termometru
2022 a fost al treilea cel mai calduros an din istoria masuratorilor meteo din Romania Sursa foto: getty images | lamyai

Potrivit ANM, cei mai călduroși cinci ani din perioada 1900 - 2022 sunt: 2019, 2020, 2022, 2015 și 2007, iar intervalul 2012 - 2022 reprezintă perioada de 11 ani consecutivi cea mai călduroasă, fapt care confirmă în mod evident tendința de creștere a temperaturii aerului și în țara noastră.

"La nivel decenial, cele mai mari creșteri ale temperaturii medii a aerului sunt în ultimele două decenii (2001 - 2010 şi 2011 - 2020), în ultimii 20 de ani înregistrându-se, de altfel, frecvent recorduri termice zilnice, lunare, sezoniere și anuale, fiecare dintre acestea doborând recordurile înregistrate anterior”, se mai arată în comunicatul ANM.

De asemenea, anul 2022 a înregistrat în nouă luni, abateri termice lunare pozitive, cele mai mari, in ordine descrescătoare fiind in lunile februarie și decembrie +3.1°C, urmate de noiembrie cu +2.6°C, august +2.0°C, iunie +1.8°C, iulie +1.7°C, octombrie +1.6°C, ianuarie +1.3°C si mai +0.4°C.

Decembrie 2022 a fost a-III-a cea mai călduroasă lună din 1961 şi până în prezent.

Vara 2022 a fost a-III-a vară cea mai caldă din 1961 până în prezent, cu o abatere termică pozitivă de 2°C, față de media sezonului, temperaturile ridicate asociate cu insuficiența precipitațiilor accentuând starea de secetă la nivelul zonelor de interes agricol.

În anul 2022 s-au emis în total 130 alerte meteo generale, din care 5 de cod roșu.

Avertizările au fost într-un număr total de 2997, din care 95 de cod roşu. Statistica alertelor meteorologice din perioada 2017-2022 pune în evidență intensitatea, frecvența şi extinderea ariei fenomenelor meteorologice periculoase cu impact asupra activității socio-economice.

×
x close