Un inventator olandez "cultivă" sicrie, punând miceliul, structura rădăcinilor ciupercilor, împreună cu fibre de cânepă într-o matriță specială care, într-o săptămână, se transformă în ceea ce ar putea fi comparat, practic, cu aspectul unui sarcofag egiptean nevopsit.
În timp ce sicriele tradiționale din lemn provin din copaci care au nevoie de zeci de ani pentru a crește și de mulți alți ani pentru a se descompune în sol, sicriele din ciuperci se descompun în doar o lună și jumătate.
"Cu toții avem moduri diferite de a dori să fim îngropați. Dar cred că sunt mulți dintre noi, un procent mare dintre noi, care își doresc să fie altfel", a declarat Shawn Harris, un investitor american în compania Loop Biotech, care produce sicriele.
În condițiile în care importanța conștientizării problemelor climatice reprezintă un punct central în tot mai multe vieți, Loop Biotech spune că are răspunsul pentru cei care doresc să trăiască întregul cerc al vieții - și chiar mai mult - cât mai aproape de ceea ce au crezut întotdeauna.
Bob Hendrikx, fondatorul în vârstă de 29 de ani, a declarat că a cercetat foarte mult natura "în special ciupercile. Și am aflat că sunt cele mai mari reciclatoare de pe planetă. Așa că m-am gândit, hei, de ce nu am putea face și noi parte din ciclul vieții? Și atunci am decis să cultiv un sicriu pe bază de ciuperci".
În prezent, Loop Biotech are capacitatea de a "crește" 500 de sicrie pe lună și livrează în toată Europa. Prețul unui astfel de produs este de 995 euro.
"Sunt țările din nordul Europei, unde există o mai mare conștientizare cu privire la mediul înconjurător", a spus Hendrix.