''Specia de ţestoasă gigant care populează insula San Cristobal, cunoscută până în prezent sub denumirea ştiinţifică Chelonoidis chathamensis, corespunde genetic unei specii diferite'', a precizat ministerul pe Twitter.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Newcastle, Universitatea Yale, din partea ONG-ului american Galapagos Conservancy şi din partea altor instituţii a comparat materialul genetic al ţestoaselor care trăiesc în prezent la San Cristobal, o insulă cu o lungime de 557 de kilometri, cu oasele şi carapacele colectate în 1906 de Academia de ştiinţe din California într-o grotă situată pe platourile de la altitudine înaltă ale insulei, potrivit Agerpres.
În momentul descrierii caracteristicilor speciei Chelonoidis chathamensis, grupul de exploratori care a colectat osemintele din grotă nu a ajuns niciodată în zonele joase din nord-estul San Cristobal, unde locuiesc în prezent ţestoasele.
Acest fapt i-a făcut pe ''oamenii de ştiinţă să concluzioneze că cele aproape 8.000 de ţestoase care există astăzi la San Cristobal ar putea să nu fie Chelonoidis chathamensis, ci să corespundă unei varietăţi complet noi'', a explicat Ministerul Mediului într-un comunicat.
Galapagos Conservancy a adăugat într-un buletin că grupul Chelonoidis chathamensis din regiunile înalte ale San Cristobal ''este aproape cu certitudine extinct'' şi că insula adăposteşte nu una, ci două varietăţi diferite de ţestoase, una care trăieşte pe platourile înalte şi una care trăieşte în zonele joase.
Studiul, care a fost publicat în revista ştiinţifică Heredity, va fi urmat de prelevarea de probe suplimentare de ADN din oase şi carapace înainte de a stabili dacă ţestoasele care trăiesc în San Cristobal trebuie să primească un nou nume.
În urmă cu milioane de ani, San Cristobal a fost probabil despărţit în două de apele mării şi fiecare parte avea propria specie de ţestoasă. Dar odată cu scăderea nivelului apelor, cele două insule s-au contopit, aşa cum s-a întâmplat şi cu ţestoasele.
Galapagos, sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO, dotat cu o floră şi o faună unice în lume, îşi datorează renumele ţestoaselor gigantice. Iniţial au existat 15 specii de ţestoase gigantice în arhipelag, dintre care trei au devenit extincte cu mai multe secole în urmă, potrivit Parcului Naţional Galapagos (PNG).