O echipă de cercetători de la Universitatea din Edinburgh folosește bacterii pentru a recicla litiu, cobalt și alte minerale scumpe, potrivit theguardian.com.
Oamenii de știință au format o alianță neobișnuită în lupta lor împotriva schimbărilor climatice. Ei folosesc acum bacterii pentru a-i ajuta să extragă metale rare, esențiale în dezvoltarea tehnologiei verzi.
Fără ajutorul acestor microbi, am putea rămâne fără materii prime necesare pentru a construi turbine, mașini electrice și panouri solare, spun ei.
Cercetările sunt conduse de oamenii de știință de la Universitatea din Edinburgh și urmăresc utilizarea bacteriilor care pot extrage litiu, cobalt, mangan și alte minerale din baterii vechi și din echipamente electronice aruncate.
Aceste metale, rare și scumpe, sunt esențiale pentru fabricarea mașinilor electrice și a altor dispozitive de care depinde tehnologia ecologică, subliniază profesorul Louise Horsfall, şeful departamentului de biotehnologie durabilă de la Edinburgh.
„Dacă dorim să punem capăt dependenței noastre de produsele petrochimice și să ne bazăm pe electricitate pentru încălzire, transport și energie, atunci vom deveni din ce în ce mai dependenți de metale”, a spus Horsfall.
„Toate acele panouri fotovoltaice, drone, mașini de imprimare 3D, pile de combustie cu hidrogen, turbine eoliene și motoarele pentru mașini electrice necesită metale – multe dintre ele rare – care sunt esențiale pentru funcționarea lor”.
Oamenii de știință avertizează că și politica este, de asemenea, o problemă.
China nu controlează doar principalele surse de elemente rare, ci domină și procesarea şi prelucrarea acestora.
„Pentru a depăși aceste probleme, trebuie să dezvoltăm o economie circulară în care să refolosim aceste minerale ori de câte ori este posibil, altfel vom rămâne foarte repede fără materiale”, a atras atenţia Horsfall.
„Există o cantitate limitată de astfel de metale pe Pământ și nu ne mai putem permite să le aruncăm ca deșeuri, așa cum facem acum. Avem nevoie de noi tehnologii de reciclare dacă vrem să facem ceva în privința încălzirii globale”, a punctat acesta.
Iar cheia acestei reciclări a fost microbul, a spus Horsfall. „Bacteriile sunt niște lucruri minunate și puţin nebunești care pot realiza unele procese ciudate și uimitoare.
Unele bacterii pot sintetiza nanoparticule de metale, de exemplu. Credem că fac acest lucru ca un proces de detoxifiere. Practic, ele se atașează de atomii de metal și apoi îi elimină sub formă de nanoparticule, astfel încât să nu fie otrăvite de aceștia”, a explicat el.
Folosind astfel de tulpini de bacterii, Horsfall și echipa sa au luat deșeuri provenite de la baterii electronice și mașini, le-au dizolvat și apoi au folosit bacterii pentru a se agăţa de metalele specifice din deșeuri și pentru a le depozita sub formă de substanțe chimice solide.
„Mai întâi am făcut acest lucru cu mangan. Mai târziu, am făcut la fel cu nichel și litiu. Apoi am folosit o tulpină diferită de bacterii și am reușit să extragem cobalt și nichel”.
Important este că tulpinile de bacterii folosite pentru a extrage aceste metale erau naturale.
În viitor, Horsfall și echipa sa intenţionează să folosească versiuni modificate genetic pentru a crește producția de metale. „De exemplu, trebuie să fim capabili să extragem cobalt și nichel separat, lucru pe care în prezent nu-l putem face”.
Următoarea etapă a procesului va fi demonstrarea că aceste metale, odată extrase din deșeurile electronice vechi, pot fi utilizate drept componente ale noilor baterii sau dispozitive.
„Atunci vom ști dacă ajutăm la dezvoltarea unei economii circulare pentru gestionarea tehnologiilor verzi.
O nouă legislație a decretat că până în următorul deceniu, metalele reciclate vor trebui să fie utilizate într-o proporție semnificativă pentru fabricarea noilor dispozitive de tehnologie verde. Aceste obiective vor fi greu de atins, iar bacteriile vor fi esențiale în realizarea lor”, a încheiat profesorul Louise Horsfall.