Codul Muncii stabilește faptul că orice angajat are dreptul la un anumit număr de zile de concediu, însă acestea nu trebuie să fie mai puțin de 20.
În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă, angajatorul trebuie să îi acorde zilele de concediu rămase într o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
Art. 146. [efectuarea si compensarea concediului de odihna]
(1) Concediul de odihna se efectuează în fiecare an.
(2) În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioada de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.
(3) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Când se pot pierde zilele de concediu
De cealaltă parte, trebuie să știți că există câteva excepții prevăzute de Codul Muncii care pot duce la reducerea numărului de zile de concediu de odihnă, proporțional cu perioada lipsită de la serviciu.
Este vorba despre zilele în care angajații lipsesc nemotivat de la locul de muncă sau intră în concediu fără plată. Astfel, zilele de concediu se reduc proporțional cu activitatea prestată.
Cu toate acestea, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor și perioada absenței de la locul de muncă în condițiile articolului 152 se consideră perioade de activitate prestată. Cu alte cuvinte, nu afectează numărul de zile de concediu legale.
Art. 145. [durata concediului de odihnă]
(1) Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucrătoare.
(2) Durata efectiva a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legiișsi a contractelor colective de muncă aplicabile.
(3) Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.
(4) La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor și perioada absentei de la locul de muncă în condițiile art. 1522 se consideră perioade de activitate prestată.
(5) În situația in care incapacitatea temporară de muncă sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru îngrijirea copilului bolnav a survenit in timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul sa efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav, iar când nu este posibil urmează ca zilele neefectuate să fie reprogramate.
(6) Salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual și în situația în care incapacitatea temporară de muncă se menține, în condițiile legii, pe întreaga perioadă a unui an calendaristic, angajatorul fiind obligat să acorde concediul de odihnă anual într-o perioada de 18 luni începând cu anul următor celui în care acesta s-a aflat în concediu medical.
Așadar, chiar dacă potrivit legii, durata minimă a concediului de odihnă este de 20 de zile lucrătoare, trebuie să țineți cont de faptul că aceasta este stabilită pentru un contract de muncă cu un timp de opt ore pe zi. Însă concediul de odihnă se calculează în funcție de zilele lucrate. Așadar durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în proporție cu activitatea prestată de salariat în întreg anul calendaristic. Asta înseamnă că nu toți salariații beneficiază efectiv de 20 de zile de concediu de odihnă, ci doar cei care au lucrat un an întreg.
Totodată, este important să știți că numărul de zile de concediu se stabilește în funcție de zilele lucrate și nu de ore. Acesta este și motivul pentru care angajații care desfășoară o activitate de doar o oră sau două pe zi, vor beneficia de același număr de zile de concediu de odihnă cu salariatul cu normă întreagă.
Cum se calculează numărul de zile de concediu
Fiecare salariat are dreptul la 20 de zile de concediu. Asta înseamnă 12 luni de muncă x 1,66 zile pe lună. În cazul în care angajatul lipsește nemotivat de la muncă sau intră în concediu fără plată, numărul acestor zile poate scădea.
Așadar, dacă angajatul are activitate de la data de 1 ianuarie, asta înseamnă că până la sfârșitul lunii septembrie va acumula 15 zile de concediu (1,66 x 9 = 15 zile).
Sursă: codulmuncii.ro