Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Unul din cele mai NOCIVE ingrediente pe care îl consumăm FĂRĂ să ştim: "E la fel de dăunător ca TUTUNUL"

Unul din cele mai NOCIVE ingrediente pe care îl consumăm FĂRĂ să ştim: "E la fel de dăunător ca TUTUNUL"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 10:49 06 Ian 2015 Modificat la 10:49 06 Ian 2015
healthy_eating_facts_m_1.jpg
Maestrul bucătar Jamie Oliver spune că zahărul este foarte dăunător pentru sănătatea oamenilor, numindu-l "următorul tutun", motiv pentru care ar trebui impozitat la fel ca acesta din urmă.

Alimentele pe bază de zahăr pot provoca o criză de sănătate asemănătoare cu cea cauzată de fumat, astfel că ar trebui taxate în acelaşi mod ca tutunul, consideră Jamie Oliver.

Maestrul bucătar mai spune că zahărul este "fără îndoială următorul rău". "Zahărul este, sigur, următorul rău. Este, fără îndoială, următorul tutun, iar industria ar trebui să fie speriată. Şi ar trebui taxat la fel ca tutunul şi ca orice altceva care poate distruge vieţi", a declarat Jamie Oliver, pentru publicaţia britanică Daily Mail.

De asemenea, Jamie Oliver precizează că este de acord cu decizia luată de Franţa de a impune o taxă pentru băuturile dulci şi consideră că şi Marea Britanie ar trebui să urmeze acest exemplu.

Potrivit unor estimări, britanicii consumă, în medie, 238 de linguriţe de zahăr în fiecare săptămână, de multe ori, fără să conştietizeze că alimentele procesate sunt atât de îndulcite.

O treime dintre copiii britanici şi două treimi dintre adulţi sunt obezi sau supraponderali, iar numărul persoanelor care suferă de diabet s-a dublat în ultimele două decenii.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver, în vârstă de 39 de ani, a început să gătească în localul părinţilor săi, The Cricketers, din Clavering, Essex, la vârsta de opt ani şi foarte repede a făcut o pasiune pentru gătit, care nu l-a părăsit în perioada instruirii de la restaurantele Neal Street şi River Cafe.

×
Etichete: zahar
x close