Leacurile băbești rămân sunt preferatele mele. Toamna frumoasă de care mă declaram îndrăgostită acum câteva săptămâni e la final, lucru care mă lasă cu o oarecare nostalgie, însă am început să mă bucur de iarnă.
Deja știți că mi se întâmplă cu fiecare anotimp deoarece aleg să văd lucrurile frumoase, beneficiile și apoi să zâmbesc. Dar nu neglijez nici aspectele mai puțin plăcute și îmi fac temele temeinic astfel încât să fiu pregătită, iar echilibrul meu și al celor apropiați să nu fie afectat.
Deja între colegii și prietenii mei aud din ce în ce mai des discuții despre gât iritat, nas roșu, tuse, frisoane și alte simptome. Ei bine, a început sezonul răcelilor și al gripelor! Dar suntem pregătiți.
Poate că este la îndemână să mergem la cea mai apropiată farmacie, dar vă invit cu toată încrederea să alegem remediile din piață sau de la plafar. Leacurile băbești sunt preferatele mele. Le-am testat de atâtea ori și de fiecare dată m-au ajutat. Așadar, iată 3 remedii naturale numai bune pentru a combate răceala.
Citeşte mai multe pe blog-ul Elei Crăciun.