Suplimentele alimentare sunt luate pentru a compensa, de regula, anumite lipsuri nutritive din organism. Insa acestea prezinta pericole ascunse, iar unul dintre ele este cresterea riscului aparitiei diverselor forme de cancer.
Suplimentele alimentare au fost concepute pentru a suplini anumite lipsuri nutritive din organism, insa aceasta "mana de ajutor" oferita sanatatii umane s-a transformat repede intr-o industrie generatoare de mari profituri, motiv pentru care scopul initial a fost la randul sau alterat. Doar in SUA, americanii cheltuiesc anual aproximativ 28 de miliarde de dolari pe suplimente alimentare. Consumul excesiv de suplimente poate avea insa efecte secundare grave, motiv pentru care specialistii in medicina au inceput sa traga numeroase semnale de alarma, indemnand populatia sa limiteze consumul.
Un studiu coordonat de medicul Tim Byers de la Centrul pentru Cancer din cadrul Universitatii din Colorado, prezentat la reuniunea anuala a cercetatorilor Asociatiei Americane pentru Cancer, a demonstrat ca cu cat sunt administrate mai multe suplimente alimentare, cu atat creste riscul aparitiei diverselor forma de cancer.
Desi aportul de vitamice si minerale din suplimente poate scadea riscul de cancer, la modul teoretic cel putin, la modul practic are loc exact efectul contrar. Pentru ca oamenii nu stiu sa-si dozeze corespunzator suplimentele alimentare, luand deseori in exces anumite vitamine si minerale in detrimentul altora, se creeaza un dezechilibru in organism care, pe termen lung, favorizeaza aparitia mai multor forme de cancer, a atras atentia medicul Tim Byers, care a ajuns la aceasta concluzie dupa monitorizarea a mii de pacienti pe o perioada de 10 ani.
Spre exemplu, suplimentele cu beta-keratina, administrate in cantitati mai mari decat doza zilnica recomandata, cresc cu 20% riscul aparitiei cancerului pulmonar, precum si al bolilor de inima.
Totodata, cercetarea stiintifica a aratat ca suplimentele cu acid folic, luate in exces, cresc riscul aparitiei polipilor cancerosi pe colon.
Citeste continuarea pe Lyla.ro