Românii ar trebui să respecte TRADIŢIILE DE CRĂCIUN şi să prepare în casă mâncarea specifică sărbătorilor, dar pentru a evita supraalimentaţia, carnea de porc şi preparatele tradiţionale - cârnaţi, caltaboş, lebărul, şorici, jumări, şunculiţă, sarmale - ar trebui combinate cu legume şi zarzavat, iar acestea din urmă să reprezinte două treimi din farfuria cu mâncare, a declarat pentru MEDIAFAX Simona Tivadar, medic specialist în nutriţie şi boli metabolice.
Medicul Simona Tivadar a recomandat ca la MASA DE CRĂCIUN să se mânce puţin şi, oricât de gustoase ar fi alimentele, să fie pastrate rezerve şi pentru celelalte zile, mai ales că în mai puţin de o săptămână urmează un alt "bombardament gastronomic", cel din noaptea de Revelion.
"Pentru a evita o supraalimentaţie în perioada sărbătorilor de Craciun ar fi bine ca două treimi din farfuria cu mâncare să conţină legume şi zarzavat, iar între mese să se facă o pauză de cel puţin trei ore. Este recomandat ca toate aceste alimente să fie consumate prudent, mai concret pe gustate, mai ales că această avalanşă de mâncare este consumată în doar trei patru ore, ceea ce nu se întâmplă în mod curent", a spus Simona Tivadar.