Europa va trebui să facă față unei veritabile epidemii de obezitate până în 2030, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în previziunile sale, anunțate miercuri, în cadrul unui congres european pe tema obezității desfășurat la Praga, relatează AGERPRES.
"Europa se va confrunta cu o criză imensă", a avertizat organizația.
Potrivit unui studiu realizat la comanda biroului regional european al OMS de la Copenhaga, aproape toată populația irlandeză adultă va fi supraponderală sau obeză până în 2030, se arată într-un comunicat de presă emis de organizatorii congresului.
Astfel, 89% dintre bărbații irlandezi "ar urma sa fie" supraponderali până în 2030, dintre care 48% obezi, față de 74%, respectiv, 26% în 2010. În rândul femeilor irlandeze, proporția celor supraponderale va crește de la 57% în 2010 la 85% (dintre care 57% obeze) în 2030.
O persoană este considerată supraponderală atunci când indicele de masă corporală (IMC, care corespunde raportului dintre greutate și pătratul înălțimii) depășește 25. O persoană este considerata obeză atunci când IMC trece de 30.
Previziunile sunt, de asemenea, destul de alarmante și pentru Marea Britanie, cu 33% dintre femei obeze în 2030, față de 26% în 2010 și cu 36% dintre bărbați față de 26% în 2010.
Grecia, Spania, Suedia și Republica Cehă vor înregistra la rândul lor creșteri semnificative ale numărului de adulți obezi. În Grecia, spre exemplu, proporția de bărbați și de femei care vor suferi de obezitate ar urma să se dubleze, de la 20% în 2010 la circa 40% în 2030, în timp ce în Spania, proporția de bărbați obezi ar urma să crească de la 19% la 36% în aceeași perioadă.
O mare majoritate din cele 53 de țări incluse în acest studiu ar urma să înregistreze o creștere a numărului de persoane obeze și supraponderale în rândul populației adulte.
Doar în câteva țări rata de obezitate/de supraponderabilitate va rămâne la același nivel sau va scădea. Una dintre aceste țări este Olanda, unde doar 8% dintre bărbați vor fi obezi în 2030 față de 10% în 2010.
Potrivit unor date publicate anterior de OMS, în 2014, peste 1,9 miliarde de adulți erau supraponderali la nivel mondial, dintre care mai mult de 600 de milioane erau obezi.